Politisti din cadrul Politiei municipiului Barlad au retinut patru persoane cu varste de 17, 23, 29 si respectiv 36 de ani, in sarcina carora au fost probate mai multe infractiuni comise cu violenta.
Politistii Biroului de Investigatii Criminale Barlad au efectuat cercetari in legatura cu activitatea infractionala a trei persoane – H. Mihai, de 36 de ani, H. Madalin, de 17 ani si C. Robert, de 23 de ani, domiciliati in municipiul Barlad, banuite de comiterea infractiunilor de loviri sau alte violente, tulburarea ordinii si linistii publice si amenintare.
Politistii au stabilit faptul ca in ziua de 12 decembrie., intre H. Mihai, H. Madalin, C. Robert si un alt barbat, de 29 de ani, din aceeasi localitate, a izbucnit un conflict spontan. In urma conflictului, H. Mihai, H. Madalin si C. Robert l-au agresat si amenintat pe barbatul de 29 de ani si au provocat scandal public. Fapta s-a petrecut pe raza municipiul Barlad.
In ziua de 26 ianuarie, politistii i-au retinut pe H. Mihai, H. Madalin si C. Robert pentru o perioada de 24 de ore, iar ulterior acestia au fost prezentati la Parchetul de pe langa Judecatoria Barlad cu propunerea de luare a unei masuri preventive.
De asemenea, in ziua de 26 ianuarie, politistii de investigatii criminale din cadrul Politiei municipiului Barlad l-au retinut pentru 24 de ore pe C. Ionut, de 29 de ani, din municipiul Barlad. Acesta este cercetat pentru savarsirea infractiunilor de furt si complicitate la infractiunea de talharie, fapte comise in perioada 2014 – 2015.
In fapt, in luna august 2014, C. Ionut impreuna cu un alt barbat, de 28 de ani,
au patruns fara drept intr-un garaj de pe raza municipiului Barlad si au sustras bunuri (doua biciclete, un cort si un set de lanturi auto), in valoare de 1.000 de lei. Bunurile sustrase au fost valorificate, iar banii au fost impartiti intre cei doi.
In luna martie a anului 2015, C. Costel impreuna cu un alt tanar, de 21 de ani, din municipiul Barlad, au participat in calitate de complici la comiterea unei infractiuni de talharie, fapta comisa de Vladut D., de 21 de ani, asupra unei femei in varsta de 83 de ani, din localitate. In timp ce D. Vladut i-a sustras poseta femeii, ceilati doi barbati au asigurat locul faptei. In poseta victima avea suma de 300 lei, bani pe care barbatii i-au impartit intre ei.
Astazi, C. Ionut a fost prezentat la Parchetul de pe langa Judecatoria Barlad cu propunerea de luare a unei masuri preventive.