BCR Leasing a semnat un nou acord de împrumut cu Banca Europeană de Investiţii

0
89

BCR Leasing, parte din grupul Banca Comercială Română (BCR), a anunţat, luni, că a semnat un nou acord de împrumut cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), care reprezintă a doua tranşă, de 30 de milioane de euro, dintr-un credit total de 100 de milioane de euro destinat finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii informează news.ro

”Împrumutul va fi folosit pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor cu capital mediu care vor implementa proiecte în domeniile industrie, servicii şi infrastructură”, se arată în comunicat.

Împrumutul este în conformitate cu strategia BEI de a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii din Europa şi se preconizează că mai mult de 90 % din împrumut va avea beneficiari din zonele de coeziune ale României, potrivit companiei.

Astfel, BCR Leasing continuă să dezvolte parteneriatul început în anul 2014 cu BEI, iar clienţii pot avea acces la credite, consultanţă financiară şi servicii conexe.

BEI estimează că mai mult de 400 de companii ar putea accesa noua facilitate de credit, iar numărul locurilor de muncă astfel create ar fi de 35.000.