Gigi Becali a anuntat luni ca este gata sa preia formatia Astra Giurgiu de la omul de afaceri Ioan Niculae.
Anuntul lui Becali vine dupa ce acesta a precizat ca este gata sa renunte gratis la Steaua in favoarea armatei si sa preia alta echipa de Liga 1.
„Am 10 jucatori bine stabiliti pe care ii iau cu mine si plec la o echipa din playoff, nu? O sa vad cine e in playoff. Eventual asta, Niculae. De unde am dat atatia bani, mai dau 4-5 milioane si o iau pe Astra.
Ma duc la Astra si am si stadion si iau campionatul si ma duc in Champions League. Acum nu mai conteaza coeficientul, ala conteaza doar in grupe. Si le demonstrez eu cine e si Becali!”, a declarat Becali.
Gigi Becali a anuntat ca este gata sa renunte gratis la Steaua, dupa ce Ministerul Apararii a anuntat ca va reinfiinta sectia de fotbal si va inscrie o echipa in Liga a 4-a din sezonul urmator.
Conflictul dintre latifundarul din Pipera si MApN a inceput in toamna anului trecut, cand Armata a castigat in instanta sigla echipei campioane.