Belgianul Yannick Carrasco l-a bătut la un antrenament pe un coechipier chinez de la echipa Dalian Yifang, care a ajuns la spital. Potrivit AFP, incidentul a avut loc la începutul lunii august şi a fost dezvăluit abia marţi, când clubul din China a publicat un mesaj video, în care fotbalistului agresor îşi cere iertare.
"S-a întâmplat la un antrenament. În urma unui duel, am avut o mică altercaţie, care a dus la o accidentare la nas suferită de Jin Pengxiang. Cred că Jin Pengxiang este un bun jucător şi o foarte bună persoană. Vreau să-i cer iertare, pentru că, în fotbal, mai ales la anternamente, astfel de situaţii pot apărea după dueluri", a declarat mijlocaşul ofensiv de 25 de ani, care i-a oferit victimei sale suma de 10.000 de dolari.
Nu este cunoscută starea de sănătate a lui Jin Pengxiang, însă jucătorul de 28 de ani nu a mai jucat din august. Dalian Yifang s-a salvat de la retrogradare în ultima etapă, după ce a învins, acasă, cu 2-0, pe Changchun Yatai, care a căzut în liga secundă. Carrasco a marcat al doilaa gol al gazdelor.
Yannick Carrasco este "blocat" în China din cauza unor probleme cu paşaportul său. Din acest motiv, el nu a mai putut ajunge la echipa naţională pentru ultimele două meciuri, după ce a fost prezent la Cupa Mondială din Rusia.