Biroul pentru Imigrari al Judetului Vaslui:Cetatenii UE vor putea sa isi inregistreze rezidenta si in ziua votarii

0
83

Activitatea de lucru cu publicul a Inspectoratului General pentru Imigrari va fi prelungita premergator si in ziua votarii pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, din data de 5 iunie, pentru inregistrarea rezidentei cetatenilor Uniunii Europene.

Astfel, programul de lucru al structurilor pentru Imigrari, din intreaga tara, a fost prelungit, sambata, 4 iunie intre orele 8.00 si 16.00, si duminica, 5 iunie intre orele 07.00 si 21.00, pentru a raspunde cererilor de inregistrare a rezidentei, eliberarea unor adeverinte, precum si pentru alte solicitari conexe procesului electoral.

Cetatenii Uniunii Europene care doresc eliberarea certificatelor de inregistrare a rezidentei trebuie sa prezinte o cerere scrisa, insotita de documentele justificative in functie de scopul sederii pe teritoriul Romaniei.

Costul eliberarii certificatului de inregistrare este de 2 lei si se va achita la unitatile CEC Bank in contul bugetului local nr. 21340202 sau se poate prezenta si un timbru fiscal de aceeasi valoare.