BNR, AVERTISMENT pentru VIITORUL Guvern

0
98

Economistii si Banca Nationala asteapta prudenta cand vine vorba de masurile pe care le va adopta viitorul Executiv. Desi programul de Guvernare al PSD prevede reduceri importante de taxe si impozite si cresteri de salarii in mai multe domenii, economistii spun ca va fi nevoie de o constructie atenta a bugetului pentru anul urmator, pentru a nu aduce economiei mai multe efecte negative decat pozitive.

Bugetul care va fi adoptat de viitorul guvern va trebui sa se incadreze, cu toate masurile de cresteri de salarii si scaderi de taxe, in deficitul de sub 3% agreat cu institutiile internationale, atrag atentia economistii.

„Romania este intro situatie macroeconomica favorabila, iar riscurile s-au diminuat, dar ele raman semnificative”, a spus Liviu Voinea, vice-guvernator al Bancii Nationale.

Mai mult, costul la care Romania se imprumuta pe pietele financiare ar putea sa creasca in urmatoarele luni, apreciaza analistii Erste. Investitorii dau ragaz guvernantilor sa vina cu masuri care sa preintampine cresterea deficitului bugetar.

„Daca noul Executiv mentine deficitul sub control anul viitor, atunci nevoile de finantare vor fi cu mult mai mici decat cele din 2016, ceea ce ar trebui sa limiteze cresterea randamentelor obligatiunilor. Fara masuri de inasprire fiscala, exista un risc crescut ca deficitul sa depaseasca tinta in anul urmator”, precizeaza Erste.

„Problema nu se pune daca sunt sau nu sunt bani. Banii sunt o chestiune relativa, au fost si sunt intotdeuna”, a spus Cristian Parvan, presedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni, la Digi24.

Potrivit programului de Guvernare al PSD, salariul minim brut ar urma sa creasca cu 200 de lei, de la 1.250 pana la 1.450 de lei chiar din prima zi a anului viitor. Si sa ajunga la 1.750 lei in 2020. In timp ce salariul mediu brut va ajunge in acelasi interval la 3.950 lei, mult peste nivelul actual de 2.800 lei.

„S-a ajuns la o competitie europeana”, a adaugat Cristian Parvan.

In plus, punctul de pensie va ajunge la 1.000 de lei, iar pensia minima garantata va creste la 520 de lei din 2017. Economistii spun ca astfel de masuri nu pot veni insa fara ajustari.

„Fie reusim sa colectam mai multi bani la buget, fie restructuram masiv in alte zone in sectorul bugetar. Fie reusim sa crestem numarul de salariati in sectorul privat, care prin taxe si impozite la buget sa reuseasca sa sutina sectorul bugetar”, a declarat Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal. Cei care vor forma noul guvern isi propun si ca ponderea contributiilor sociale platite de salariati sa scada de la aproape 40%, cat reprezinta in prezent, la doar 35%.

„Intotdeauna masurile fiscale au efecte bune asupra mediului de afaceri”, a spus Florin Jianu, presedinte Consiliul National al IMM-urilor. Reducerile de fiscalitate vor ajuta companiile, dar si angajatii sa ramana cu mai multi bani in buzunare la final de luna. In acelasi timp, inseamna incasari mai mici la buget.