BNR confirmă! Nici PSD nu a reușit o astfel de contraperformanță: Guvernul s-a împrumutat la o dobândă RECORD

0
62

Atât de mare încredere au investitorii în guvernul PNL încă România a ajuns să se împrumute la dobânzi cum nici în era PSD nu erau! Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 600 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 108 luni, la un randament mediu de 4,93% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 600 de milioane de lei, iar băncile au subscris 808,5 milioane de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 90 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2021, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 400 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 4 miliarde de lei prin nouă emisiuni de obligaţiuni de stat.

La acestea se poate adăuga suma de 600 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de cinci miliarde de lei, este cu 630 milioane de lei sub cea de 5,63 miliarde lei programată pentru octombrie 2021, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.