Osteoporoza este o boală a sistemului osos cu care se confruntă multe persoane aflate la vârste adulte, o frecvență mai mare fiind în rândul femeilor ajunse la menopauză. Fostul ministrul al Turismului, Elena Udrea susține că suferă de osteoporoză și cere arest la domiciliu pe acest motiv.
Instanța din Bulgaria a decis ca Elena Udrea să rămână în arest preventiv până la extrădare. Curtea de Apel din Sofia a luat această decizie. Astfel, politiciana, care acuză că are osteoporoză și vrea, în acest sens, arest la domiciliu, rămâne în închisoare până la o decizie cu privire la extrădarea acesteia, potrivit dcmedical.ro.
Judecătorul a apreciat că Elena Udrea nu poate rămâne la domiciliu – în locuința închiriată în Bulgaria – doar pentru că nu se simte confortabil în arest. De asemenea, conform Antena 3, Curtea de Apel din Sofia a apreciat că Elena Udrea nu suferă de probleme de sănătate ce nu pot fi ținute sub observație în arestul preventiv.