Continuă tensiunile între Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan în timp ce se derulează procesul privind divorțul celor doi. Totul a plecat în momentul în care antrenorul Universității Craiova și-a părăsit actuala soție pentru a-și oficializa relația cu amanta Corina Caciuc.
Se pare însă că aceasta nu a fost singura aventură a fostului fundaș dreapta în timpul mariajului cu Anamaria Prodan. Sau cel puțin așa susține agentul FIFA.
Laurențiu Reghecampf ar fi avut mai multe aventuri în timpul căsniciei cu Anamaria Prodan
Aceasta a dezvăluit recent că Reghecampf a avut mai multe escapade de acest gen în ultimii ani, iar ea știa de toate încă de când s-au petrecut. Iar Anamaria Prodan a pronunțat chiar și un nume, pe cel al fostei asistente TV Florentina Raiciu.
Eu întotdeauna am știut. Prima dată când începuseră discuțiile cu Raiciu am zis că dacă cineva deschide gura are de-a face cu mine. Știam de această domnișoară de doi ani. Știam de toate. Îl teroriza asta. El mai avusese scăpări”, a spus Anamaria Prodan în timpul unui podcast.
La scurt timp după aceste acuzații ale Anamariei, Florentina Raiciu a postat pe rețelele de socializare un mesaj despre care s-ar putea crede că ar avea legătură cu acest subiect.
O femeie nesatisfăcută nu poate trăi fără lux, o femeie care iubeşte ar dormi şi pe scândură”, a scris aceasta.
În schimb, când a fost întrebată concret despre acest subiect, Florentina Raiciu s-a rezumat la a spune că nu dorește să comenteze.
Nu vreau să comentez acest subiect. Mulțumesc”, a spus ea potrivit redacția.ro.