BREAKING: Donald Trump risca sa fie demis. Incepe ancheta privind obstructionarea justitiei si abuzul de putere

0
72

Şeful Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Jerrold Nadler, a spus că va cere documente de la peste 60 de persoane şi organizaţii, în contextul în care comisia pe care o conduce va începe investigaţii privind o posibilă obstrucţionare a justiţiei şi un abuz de putere din partea preşedintelui Donald Trump, relatează Reuters şi DPA, potrivit Agerpres.

 

"Este foarte clar că preşedintele a obstrucţionat justiţia", a declarat duminică Jerrold Nadler, a cărui comisie ar fi responsabilă pentru începerea procedurilor de 'impeachment' (demitere şi punere sub acuzare) împotriva lui Trump.

Comisia Juridică va cere începând de luni documente de la peste 60 de persoane şi organizaţii, printre care Donald Trump Jr., fiul preşedintelui, Departamentul de Justiţie şi şeful financiar de la Trump Organization, Allen Weisselberg, a spus Jerrold Nadler într-un interviu acordat postului de televiziune ABC. 

"Vom iniţia investigaţii privind abuzuri de putere, corupţie şi obstrucţionarea justiţiei. Este sarcina noastră să protejăm statul de drept", a declarat el, precizând însă că este prea devreme să se ia în considerare dacă va fi iniţiată procedura de 'impeachment'. 

"Înainte de a lansa o procedură de impeachment împotriva cuiva, trebuie să convingi opinia publică americană că trebuie să se întâmple asta", a mai spus el. 

Jerrold Nadler a declarat de asemenea că ancheta în desfăşurare a procurorului special Robert Mueller este însuficientă şi că democraţii din Congres consideră că investigaţia ar trebui extinsă. 

Interviul vine după mărturia publică de miercuri a fostului avocat personal al lui Trump, Michael Cohen, care şi-a acuzat fostul şef că a minţit de multe ori în calitate de candidat şi după ce a devenit preşedinte.