Doua persoane au fost ucise si patru spitalizate luni dupa-amiaza dupa ce un tanar a deschis focul intr-o biblioteca publica din oraselul Clovis, in statul New Mexico (sudul SUA), au anuntat responsabili locali, informeaza Reuters. Agresorul a fost arestat dupa ce politia a inconjurat cladirea. Aceste crime comise intr-un astfel de loc public reprezinta o lovitura tragica pentru localitatea de fermieri situata aproape de granita cu statul Texas, a declarat primarul din Clovis, David Lansford.
„Este o lovitura grea pentru comunitatea noastra”, a spus Lansford intr-o conferinta de presa. „Doua persoane si-au pierdut viata. Familiile lor nu le vor mai vedea venind acasa”, a adaugat el, conform Agerpres.
Responsabila bibliotecii, Vanessa Aguirre, a spus ca era in Biblioteca Publica Clovis-Carter impreuna cu fiul sau cand a intrat un barbat si „a inceput sa traga” in aer, a relatat The Eastern New Mexico News. „Totul s-a intamplat atat de repede”, a mai declarat ea ziarului. Site-ul acestui ziar local a aratat imagini cu politisti inarmati apropiindu-se de biblioteca, in timp ce un tanar era luat de acolo de un politist si o femeie care parea ranita era transportata intr-o ambulanta.
Seful politiei, Douglas Ford, a declarat la conferinta de presa ca tanarul era suspectul. El nu a comunicat numele sau varsta atacatorului prezumtiv, dar a spus ca acesta s-a predat cand politistii au ajuns la fata locului. Ford nu a comunicat nici detalii despre victime, in afara de a spune ca cele doua persoane care au murit erau femei. Ranitii sunt doua femei si doi barbati, a mai declarat Ford. El nu a spus ce varsta au.
Potrivit Eastern New Mexico News, politia a inconjurat cladirea bibliotecii mai mult de o ora.
Clovis, cu o populatie de aproximativ 40.000 de locuitori, este situat la 306 km est de Albuquerque. Aici se afla baza fortelor aeriene americane Cannon Air Force Base.