Franţa se pregăteşte "pentru toate scenariile" în privinţa Brexit-ului şi, la fel ca Germania, îndeamnă la "respectarea deplină şi completă a acordului de ieşire" a Regatului Unit din Uniunea Europeană, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, citat de AFP.
"Suntem gata să negociem cu bună credinţă, însă pentru aceasta este nevoie de doi", a adăugat Attal, în condiţiile în care negocierile între UE şi britanici au fost reluate într-o atmosferă tensionată, in cauza dorinţei Londrei de a reveni asupra unor angajamente. "Prin urmare, aşteptăm la masa de negocieri un interlocutor de bună credinţă", a insistat el, adăugând că "în acest context, ne pregătim pentru toate scenariile, însă starea noastră de spirit este de a continua discuţia cu (negociatorul UE) Michel Barnier".
UE le va cere britanicilor o reuniune de urgenţă după publicarea, miercuri, a unui proiect de lege ce repune în discuţie în special angajamentele vamale luate cu privire la Irlanda de Nord.
Guvernul britanic a publicat miercuri un proiect de lege ce repune în discuţie angajamentele luate în cadrul Brexit-ului, o încălcare a dreptului internaţional asumată de Londra, ceea ce complică negocierile şi aşa dificile între UE şi Regatul Unit.
În virtutea protocolului privind Irlanda de Nord, această provincie britanică ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit – care se încheie la 31 decembrie 2020 – pentru a garanta absenţa frontierei fizice cu Republica Irlanda, membră a UE, şi pentru a evita reapariţia tensiunilor în această regiune.
Începută marţi, a opta rundă de negocieri dintre UE şi Regatul Unit urmează să se încheie joi. Tratativele între cele două părţi vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit în care liderii statelor membre ale UE speră să valideze un acord cu Londra.