Ritmul de creştere economică se va tempera, iar Banca Naţională a României va decide majorarea ratei dobânzii de politică monetară la 3% până la sfârşitul acestui an, a declarat, joi, Andrei Rădulescu, director de cercetare al Băncii Transilvania, în cadrul conferinţei ''Economia digitală – ce poate să câştige România?''.
"Mă aştept să avem o decelerare a ritmului de creştere economică, care deja se întâmplă în prezent dacă ne uităm la datele pe trimestrul unu. Avem însă o redinamizare a investiţiilor publice în acest an, iar la acel deficit bugetar pentru primele cinci luni, anunţat ieri, de 0,88%, a contribuit şi revitalizarea cheltuielilor de capital ale statului, ceea ce este un lucru încurajator, pentru că va antrena şi investiţiile private", a susţinut Rădulescu.
Totuşi, el a arătat că investiţiile private vor continua cu un ritm mai lent faţă de perioada de dinaintea creşterii economice.
"Ne aşteptăm şi la temperarea consumului privat spre un ritm apropiat de potenţial. 10% era un ritm nesănătos, însă anul trecut a fost unul excepţional şi prin prisma mixului de politici economice implementat şi valului de măsuri fiscale şi de venituri, care au stimulat cererea", susţine oficialul BT.
Şi exporturile şi-au redus turaţia, pentru că şi zona euro a intrat într-un proces de decelerare, a arătat el.
"Dinamica cheltuielilor publice depăşeşte dinamica veniturilor şi deja Comisia Europeană avertizează că trebuie măsuri pentru menţinerea deficitului sub 3% din PIB. Avem o intensificare a inflaţiei, care va determina BNR să majoreze în continuare rata dobânzii de referinţă. Foarte probabil, rata dobânzii de politică monetară va depăşi 3% până la finalul anului, vedem că şi ROBOR a depăşit nivelul de 3%", a completat Rădulescu.
Rata dobânzii de politică monetară este în acest moment 2,5%, potrivit deciziei BNR din 8 mai.
Totodată, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a continuat să crească joi pe piaţa interbancară, ajungând la 3,16% pe an, de la 3,15% cât era miercuri. AGERPRES