Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 26,22 milioane de lei (5,36 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,9%, până la 11.233,07 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere de 1,84%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe plus cu 1,7%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,98%, potrivit Agerpres.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 1,07%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 1,92%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 0,59%.