Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, cu o valoare totală a tranzacţiilor de 30,066 milioane de lei (6,192 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,79%, până la valoarea de 9.064,65 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat un avans de 0,78%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,61%.
De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o apreciere de 0,67%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a crescut cu 0,27%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o depreciere de 0,17%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 15,23 milioane de lei, urmate de Romgaz, cu 3,44 milioane de lei, şi OMV Petrom – cu 2,23 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Altur, în creştere cu 3,45%, Ropharma (+2,61%) şi Banca Transilvania (+2,61%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile VES (-13,53%), Electroargeş (-3,16%) şi Electromagnetica (-2,27%).