Cărţi de identitate false descoperite de poliţiştii de frontieră ieşeni

0
93

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unor cetăţeni din Republica Moldova cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, documente ce s-au dovedit a fi false.

În data de 04 mai a.c., în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru a intra în România, trei bărbaţi cu cetăţenie Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 23 şi 47 de ani, pasageri ai unui autoturism înmatriculat în R. Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunţite, ocazie cu care au descoperit asupra celor trei bărbaţi câte o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, fiind false.

În legătură cu cele constatate, bărbaţii au declarat poliţiştilor că au procurat documentele de la un conaţional, plătind acestuia suma de 750 de euro. Aceştia intenţionau să îşi  găsească un loc de muncă în ţara noastră.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals material în înscrisuri oficiale.