Cât consumă centrala electrică. Măsurile pe care le poți lua pentru a face economie

0
53

În ultima perioadă, facturile uriașe ne dau mari bătăi de cap. Cât consumă centrala electrică. Măsurile pe care le poți lua pentru a face economie și implicit, pentru a avea costuri reduse. Specialiștii spun că astfel de echipamente termice sunt recomandate pentru locuințele mici.

În prezent, tot mai mulți români au instalată în case centrala electrică, un echipament termic ce poate fi o alternativă la cea pe gaze. Potrivit specialiștilor, centrala electrică poate genera valori mari ale consumului de energie, dacă este folosită în locuințe spațioase, însă, dacă este folosită în spații mai mici, acest echipament termic este chiar recomandat.

Cât consumă centrala electrică

Cei care au acasă o centrală electrică sigur se întreabă cât consumă aceasta. Ei bine, trebuie să știți că, în funcție de temperatura pe care o alegeți, dar și de izolarea clădirii, costurile în ceea ce provește acest echipament termin pot varia.

Așa cum menționam și anterior, centrala electrică este recomandată în special pentru locuințele mici. De exemplu, pentru un apartament de 70 de metri pătrați, necesarul de căldură este de circa 9 kW și pentru că în șase luni ar fi consumați circa 2000 de kW, costul mediu lunar este cuprins între 1800 și 3000 de lei pe lună, în timp ce, pentru o casă bine izolată, ceva mai mare, de 120 m pătrați, costul anual ar fi de peste 25.000 de lei. De asemenea, pentru preparare apă caldă menajeră pentru două persoane, este estimat un consum de 200 kW/lunar, ceea ce ar însemna un cost de aprox 300 Ron/luna. Și în acest caz, prețurile depind foarte mult și de numărul de persoane care folosesc apa caldă.

Măsurile pe care le poți lua pentru a face economie la gaz

– setează temperatura apei încălzite undeva la 48 sau 50 de grade Celsius;

– trage draperiile în timpul zilei pentru ca locuința să se poată încălzi de la razele soarelui;

– fă duș în loc de baie cu multă apă;

-spală hainele la o temperatură mai redusă;

-când pleci de acasă pentru mai mult timp, închide de tot centrala;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.