CAMPANIA NAŢIONALĂ “O ZI PE SAPTAMANA”A AJUNS SI LA VASLUI

0
78

O noua campanie pusa in aplicare de inspectorii de munca din Vaslui a vizat  indentificarea cazurilor de muncă nedeclarată precum şi verificarea respectării prevederilor legale la securitate şi sănătate în muncă în domeniul construcţiilor

Obiectivele acțiunii au fost :

-Verificarea respectării de către angajatorii din domeniul construcţiilor a prevederilor legale în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă şi relaţiilor de muncă;

▪ Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii din domeniul construcţiilor a prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

▪ Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, al condiţiilor de muncă, al securităţii şi sănătăţii în muncă;

▪ Identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată.

OBIECTIVE SPECIFICE

Verificarea respectării de către angajatorii din domeniul construcţiilor a cerinţelor minime referitoare la:

• Asigurarea măsurilor de prevenire şi protecţie privind lucrul la înălţime;

• Asigurarea măsurilor de prevenire şi protecţie împotriva pericolului de electrocutare;

• Asigurarea măsurilor de prevenire şi protecţie la lucrările de săpături ;

• Asigurarea măsurilor de prevenire şi protecţie la lucrările de demolare ;

• Asigurarea măsurilor de prevenire şi protecţie la utilizarea instalaţiilor de ridicat ;

• Asigurarea măsurilor ce pot fi aplicabile în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

​GRUP TINTA – angajatori şi lucrători din sectorul construcţiilor

II. MOTIVAREA CAMPANIEI

Campania Naţională a fost dispusă de Inspecţia Muncii motivată de următoarele:

– numărul mare de accidente produse în domeniul construcţiilor(2016: dintr-un total de 21 accidente de muncă înregistrate, 4 sunt din domeniul construcţiilor; 2017: dintr-un total de 26 de accidente de muncă înregistrate din domeniul construcţiilor-  5 sunt cu incapacitate de muncă şi unul mortal );

– activităţi de construcţii ce se desfăşoară în această perioada cu un număr mare de lucrători (314 entități înregistrate în baza de date REVISAL, în care îşi desfăşoaraă activitatea un număr de 2.084 de lucrători);

III.DURATA CAMPANIEI

Campania de control s-a desfăşurat în luna iulie în  zilele de 05; 12; 19 şi 26.

III.REZULTATE CAMPANIE

In domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

​Au fost verificaţi 24 angajatori care au ca activitate construcţii civile şi industriale, în urma controalelor efectuate au fost constatate 38 de neconformităţi:

​- neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă (lipsă balustrade protecţie şi a scărilor de acces – schele) pentru activităţi ce presupune lucru la înălţime;

​- locurile de muncă şi  riscurile de accidentare nu sunt semnalizate (surprindere utilaje, căderi materiale, etc );

​- lucrătorii care îşi desfăşoară activitatea la înălţime nu sunt examinaţi medical în vederea stabilirii aptitudinii în muncă pentru acest gen de activităţe şi pentru desfăşurarea activităţii în aer liber;

​- lucrătorii nu sunt informaţi şi instruiţi cu riscurile şi măsurile de securitate specifice activităţii desfăşurate;

​- nu au fost desemnaţi lucrătorii care acordă primul ajutor;

​- nu sunt asigurate materialele necesare informării şi instruirii lucrătorilor;

​- instalaţii electrice necorespunzătoare;

​- nu sunt elaborate instrutcţiuni(reguli/măsuri) proprii de securitate şi sănătate în muncă în domeniul construcţiilor;

​- lucrătorii deşi au fost dotaţi cu echipament individual de protecţie (centuri de siguranţă, caşti protecţie) aceştia nu îl utilizează.

In urma controalelor efectuate au fost luate următoarele măsuri:

– au fost sancţionaţi 24 de angajatori;

– au fost dispuse 38 de măsuri în vederea prevenirii accidentelor de muncă ;

– au fost aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale din care 2 cu amendă în  valoare de 9.000 lei.

In domeniul relațiilor de muncă

Au fost verificați 22 de angajatori, din care 4 foloseau muncă nedeclarată. Au fost identificate 7 persoane care lucrau fără a avea încheiate contracte individuale de muncă, 1 persoană a cărei contract individuale de muncă nu a fost transmis în baza națională de date REVISAL cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității și 1 persoană care a fost primită la muncă deși avea contractul individual de muncă suspendat. Celor patru angajatori li s-au aplicat cinci sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată, potrivit art.260, alin. 1, lit. e – e3 din Legea nr. 53/2003 cu modificările și completările ulterioare, valoarea totală a amenzilor aplicate în cadrul campaniei pentru muncă nedeclarată fiind de 180.000 lei.

În cadrul campaniei, în urma deficiențelor constatate în domeniul relațiilor de muncă au fost dispuse 38 de măsuri obligatorii cu privire la:

– neincheierea contractelor individuale de muncă;

– netransmiterea cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității în baza națională de date REVISAL a raportului de muncă

– nerespectarea prevederilor legale cu privire la munca suplimentară;

– inexistența la locul de muncă a evidenței orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit al programului de lucru;

– inexistența la locul de muncă a copiilor după contractele individuale de muncă  pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc;

– nerepartizarea programului de lucru în contractele individuale de muncă cu timp parțial;

– neinițierea negocierii contractului colectiv de muncă, obligație ce revine angajatorului potrivit art. 129 din Legea nr. 62/2011 cu modificările și completările ulterioare;

– neevidențierea pe statele de plată a sporului acordat pentru repausul săptămânal;

– neaducerea la cunoștința salariaților a prevederilor regulamentului intern al societății.