Casa Ruinart a desfăcut joi o sticlă de şampanie datată 1926, descoperită într-o pivniţă a reputatului chef francez Paul Bocuse, relatează AFP.
În noiembrie 2021, Maxime Valery, noul somelier şef al restaurantului Paul Bocuse din Collonges-au-Mont-d'Or (centru-est), a realizat un inventar complet al stocurilor de vin, când a descoperit aceste sticle împrăştiate în lăzi distruse de carii de lemn, informează Agerpres.
"La început mi-am spus: nu este real, văd 1926, mi-am spus că nu este posibil", a povestit tânărul somelier.
El a curăţat cu grijă stratul de praf negru şi umed care le acoperea. Sticlele, ţinute mult timp în pivniţa locuinţei reputatului chef francez, situată lângă restaurant, ar fi suferit în urma unei inundaţii după o creştere a apelor râului Saône.
Maxime Valery a contactat imediat casa Ruinart pentru o autentificare a sticlelor. O adevărată comoară pentru casa de şampanie, cu siguranţă cea mai veche (1729), însă ale cărei pivniţe au fost golite sub ocupaţia nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pierzându-şi astfel moştenirea.
"Este prima şampanie vintage a casei", a declarat Frédéric Panadotis, şeful pivniţelor Ruinart, care a venit joi să deschidă una dintre preţioasele 18 sticle găsite.