CE a obtinut stabilirea preturilor pentru inchirierile auto din parte a 5 companii

0
73

Cinci companii din închirieri auto, Avis, Europcar, Enterprise, Hertz și Sixt, au schimbat modul în care prezintă prețurile, ca urmare a apelului lansat de Comisia Europeană (CE) și de autoritățile de protecție a consumatorilor din Uniunea Europeană (UE) potrivit news.ro

„Până acum, societățile în cauză nu au pus în aplicare pe deplin unele dintre angajamentele pe care și le-au asumat, astfel încât Comisia Europeană și autoritățile de protecție a consumatorilor din UE să considere că acestea respectă pe deplin legislația UE privind protecția consumatorilor”, au mai susținut reprezentanții CE.

Evaluarea publicată luni ia notă de faptul că: Enterprise și Sixt au efectuat acum toate modificările necesare; Avis s-a angajat să efectueze restul modificărilor până în mai 2019; Europcar, din care face parte în prezent Goldcar, va pune în aplicare restul modificărilor până în iunie 2019; Hertz s-a angajat să efectueze toate modificările necesare cel târziu în primul trimestru al anului 2020.

Societățile s-au angajat:

1. Să includă toate taxele în prețul total de rezervare. Consumatorilor li se va afișa acum pe site-ul web un tarif global care corespunde prețului final pe care vor trebui să îl plătească. Acest tarif trebuie să includă toate costurile suplimentare, cum ar fi costurile specifice aferente serviciului de alimentare cu combustibil, taxele de aeroport, suprataxele pentru conducătorii auto tineri sau comisionul perceput pentru predarea autovehiculului într-un loc diferit de locul de preluare.

2. Să prezinte în mod clar principalele servicii de închiriere, cu precizarea termenelor și a condițiilor în toate limbile naționale. Consumatorii nu se vor mai confrunta cu informații neclare sau înșelătoare cu privire la principalele caracteristici ale închirierii, precum kilometrajul inclus, politica societății referitoare la combustibil, condițiile de anulare a rezervării, cerințele în materie de garanții etc..

3. Să precizeze în mod clar în oferta de închiriere prețul și condițiile aplicabile serviciilor opționale, în special în ceea ce privește asigurarea care reduce suma datorată în cazul producerii unor daune.

„Ar trebui să se precizeze în mod clar prestațiile acoperite de prețul de închiriere de bază în cazul producerii unor daune și, în special, ce obligații de plată revin în continuare conducătorului auto într-un astfel de caz. Dacă se achiziționează o asigurare suplimentară sau o scutire de plată în cazul producerii unor daune, ar trebui, de asemenea, să se precizeze în mod clar, înainte de acceptarea ofertei de către consumator, ce este sau nu este inclus”, au menționat reprezentanții CE.

CE și autoritățile naționale de protecție a consumatorilor din cadrul rețelei europene de cooperare în domeniul protecției consumatorilor vor urmări punerea în aplicare a modificărilor rămase.

„Deși societățile implicate în această acțiune acoperă două treimi din numărul total de închirieri auto private din UE, alți comercianți, cum ar fi intermediarii și societățile mai mici, joacă un rol important pe această piață. Autoritățile și Comisia Europeană vor continua să monitorizeze toți actorii, pentru a se asigura că aceștia respectă pe deplin normele UE în materie de protecție a consumatorilor. Dacă societățile nu își îndeplinesc angajamentele, autoritățile de protecție a consumatorilor ar putea decide să recurgă la măsuri de executare”, au mai anunțat reprezentanții CE.

Regulamentul UE privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului (CPC) reunește autoritățile naționale de protecție a consumatorilor în cadrul unei rețele paneuropene de asigurare a respectării legislației, prin intermediul căreia o autoritate națională dintr-o țară a UE poate să solicite omologilor săi din alte țări ale UE să coordoneze răspunsul la probleme întâmpinate pe scară largă de consumatori. CE facilitează acest demers.

Sub coordonarea Autorității pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie, rețeaua de cooperare în materie de protecție a consumatorilor a stabilit contacte cu principalele cinci societăți de închirieri auto ca urmare a creșterii numărului de plângeri primite de centrele europene ale consumatorilor din întreaga UE. Această acțiune a fost facilitată de CE. „Aceste societăți de închirieri auto, și anume Avis Budget Group, Enterprise Rent-A-Car, Hertz Europe Limited, Sixt SE și Europcar Mobility Group, și-au îmbunătățit practicile comerciale, clauzele contractuale și politicile interne în cursul acestui dialog, care s-a încheiat în 2017”, au precizat reprezentanții CE. Comisia și autoritățile de protecție a consumatorilor nu au fost însă mulțumite de nivelul de punere în aplicare a anumitor angajamente și, prin urmare, au solicitat acestor societăți să aducă îmbunătățiri suplimentare.