Acest termen, sindromul Stockholm, este folosit de psihologi pentru a desemna atasamentul victimelor fata de agresori.
Sindromul Stockholm este una dintre cele mai cunoscute conditii psihologice. Specialistii au inceput sa teoretizeze si sa studieze acest subiect incepand cu 1973, atunci cand au observat un fenomen neobisnuit. Mai exact, ostaticii implicati intr-un jaf armat in Stockholm au aratat sentimente pozitive si chiar compasiune fata de cei care i-au sechestrat pentru sase zile, noteaza descopera.ro, care citeaza Live Science.
Intuitiv, ideea de a arata compasiune si chiar a te atasa emotional de cineva care a exercitat violenta fata de noi, si mai ales intr-o forma continua, pare greu de digerat, de aceea, sustin psihiatrii, acest sindrom se manifesta foarte rar. Expertii explica faptul ca situatiile care conduc la dezvoltarea atasamentului victimei fata de agresor sunt limitate, incluzand luarile de ostatici, dar si victimele cultelor religioase sau ale abuzurilor domestice.
In ciuda limbajului formal folosit pentru a descrie sindromul Stockholm, acesta nu reprezinta un diagnostic pe care practicienii il folosesc pentru a descrie o serie de interactiuni dintre victimele abuzului si agresori, explica Steven Norton, citat de Live Science, psiholog criminalist in Rochester, Minnesota. In ultima editie a Manualului de Diagnoza a Afectiunilor Mentale (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DMS-5), acest sindrom nu este inclus.
Totusi, organele legii, psihologii si psihiatrii recunosc si acorda sprijin in cazurile in care sunt identificate persoane care se incadreaza in definitiile generale ale sindromului Stockholm.
Psihiatrii descriu sindromul Stockholm ca fiind caracterizat de doua mari aspecte:
1. Sentimente pozitive fata de agresori.
2. O crestere a sentimentelor negative si a neincrederii fata de fortele legii. Un raport intern al FBI din 1999 explica ca victimele ajung sa creada ca actiunile politistilor sau ale altor oameni ai legii ar putea sa le puna in pericol.
De obicei, sindromul Stockholm implica formarea unei legaturi afective stranse intre victime si agresorii acestora, ajungandu-se chiar la dependenta emotionala fata de cei din urma. Cauza ar putea fi reprezentata de catre cresterea sentimentului de frica si scaderea atentiei si grijei fata de propria persona. In aceste conditii, victimele au tendinta de a-si concentra atentia si afectiunea fata de cei care cauzeaza abuzurile.
Steven Norton explica faptul ca nu exista un set de criterii unitare pentru identificarea acestui sindrom. Adesea, simptomele sindromului Stockholm se suprapun cu cele ale sindromului stresului post-traumatic.
Din cauza modului complex in care acest sindrom se manifesta, si din cauza faptului ca expertii nu pot ajunge la un consens cu privire la ce constituie sau nu sindromul Stockholm, este de asemenea greu sa fie identificare o serie de cauze pentru aparitia acestuia. Totusi, psihiatrii sunt de parere ca reprezinta un mecanism de adaptare in fata conditiilor de abuz emotional si fizic.
Dee L. R. Graham, psiholog si profesor emerit al Universitatii Cincinnati si colegii acesteia, au ajuns la concluzia ca sindromul Stockholm apare mai des in urmatoarele conditii:
1. Victimele primesc mici forme de atentie si bunatate din partea agresorilor.
2. Victimele sunt izolate si sunt limitate doar la perspectiva agresorilor.
3. Victimele nu pot identifica unul sau mai multe scenarii prin care ar putea sa scape de agresori.
4. Victimele percep o amenintare in ceea ce priveste salvarea din partea agresorilor.
O posibila explicatie inaintata de catre psihologi pentru sindromul Stockholm este legata de modul in care „incepe” relatia dintre victime si agresori, mai exact aceasta debuteaza cu diferite forme de violenta, situatie care contribuie la instalarea fricii. In aceasta situatie, victimele „invata” ca trebui sa se supuna capriciilor agresorilor.