În contextul în care cazările la hoteluri sau pensiuni s-au scumpit foarte mult, poate că ar fi o idee să îți cumperi un cort (sau să îl împrumuți de la un prieten) și să îți petreci concediul de vară în mijlocul naturii. Poți merge în campinguri special amenajate, la munte sau la mare, sau poți opta pentru un loc izolat.
A doua opțiune presupune o pregătire suplimentară, în sensul că trebuie să ai în portbagaj lucruri care să te ajute să treci peste orice situație neprevăzută și să îți creeze un minim de confort, fără se afectezi mediul înconjurător. În primul rând, trebuie să ai tot timpul semnal la telefon.
Un plus este și conexiunea la internet, ca să te poți distra și într-un cazinou online, profitând de o ofertă promoțională așa cum este cea despre care poți citi în acest articol. Mai mult, dacă beneficiezi de internet te poți interesa și despre locuri de vizitat în zonă sau despre diverse primejdii, precum animale sălbatice văzute mai des pe acolo sau revărsări de ape. Oricum ar fi, din „arsenalul” de om care merge cu cortul nu ar trebui să lipsească următoarele dotări:
O lanternă puternică
Întunericul este, de multe ori, cel mai mare „dușman” al celor care își petrec vacanța în sălbăticie. Este bine să ai mereu la îndemână o lanternă puternică, ce poate lumina la distanță lungă. Și mai bine ar fi ca această lanternă să fie atașată de o centură prinsă în jurul frunții (lanternă frontală), astfel încât să ai ambele mâini libere când o folosești.
Atunci când cumperi o asemenea lanternă trebuie să ai în vedere o autonomie bună a bateriei (eventual să o poți încărca la priză sau la USB), să reziste la șocuri și la apă (mai ales la munte, nu prea scapi de ploaie). Este ideal ca un asemenea gadget să fie în rucsacul fiecărui membru al expediției.
Plită portabilă
Ai putea să mergi la tine doar cu mâncare uscată. Totuși, ești în vacanță și nu trebuie să îți refuzi nicio o plăcere, cum ar fi o masă caldă. Încearcă să faci loc în bagaje și unei plite portabile, cu baterie, pentru a-ți diversifica meniul zilnic. Specialiștii recomandă să ții cont de următoarele aspecte atunci când alegi o plită pentru cort: design-ul compact (să ocupe cât mai puțin loc), caracterul ergonomic al produsului, cantitatea de alimente pe care o poți pregăti în același timp, rapiditatea cu care se încălzește, elementele de protecție și celelalte accesorii care fac ca transportul și folosirea ei să fie cât mai ușoare.
Lampă solară
În prezent, lămpile solare sunt la modă. Dacă te plimbi seara pe stradă, vei vedea în multe curți asemenea lămpi, de diferite forme și dimensiuni. Explicația este simplă: nu te costă nimic să ai lumină noaptea, în afara prețului de achiziție, care este foarte accesibil. Unele lămpi se încarcă de la lumina zilei, nu neapărat de la soare, deci vor funcționa și după o zi noroasă. Desigur, cu cât este mai mare acumulatorul, cu atât vor fi mai mari autonomia și luminozitatea.
Dușul pentru camping
Este un element deosebit de important, întrucât excursiile din timpul zilei sunt solicitante, fie vara, fie iarna. Chiar dacă nu te murdărești, tot transpiri, așa că este normal să te speli înainte să intri în cort. Din fericire, există aceste dușuri portabile, care se bazează în principal pe o pungă fixată în vârful unui braț telescopic. Fluxul este controlat manual. Apa o poți lua dintr-un râu aflat în apropiere. Dacă ești la mare este cu atât mai simplu. O idee este să umpli punga plină încă de dimineață, pentru ca apa să se încălzească de la soare în timpul zilei.
Toaletă ecologică
Poate că sună puțin ciudat. Cum adică „toaletă”, în mijlocul naturii? Ei bine, așa este mai igienic, iar produsele speciale folosite pentru curățarea unei astfel de toalete protejează și mediul înconjurător. În rezervorul toaletei ecologice se adaugă apă curată și concentrat, iar la final, este activată o pompă prin care este trasă apa.
Dacă nu ai acces cu mașina până în apropierea locului unde vrei să montezi cortul, este dificil să duci atâtea lucruri cu tine. Prioritare sunt dispozitivele de comunicare și gadgeturile de iluminat. În rest, te poți descurca cu cei ai la îndemână.