Ce remedii ne ajuta in boala ficatului gras

0
70

Ficatul gras sau steatoza hepatica reprezinta o problema de sanatate tot mai des întalnita si, netratata la timp, poate reprezenta punctul de plecare al multor afectiuni grave. Un stil de viata sanatos ce combina alimentatia corecta cu activitatea fizica zilnica este principala modalitate de prevenire a acumularii de grasime la nivelul ficatului.

Ne pretuim ficatul si dorim sa evitam tratamentul acestuia cu medicamente. Suplimente naturale pe baza de vitamine si plante pot fi binevenite pentru un tratament natural, însa în cazul problemelor grave de sanatate sfatul medicului trebuie sa fie prioritar!

Ficatul detine cateva functii esentiale, are un rol major în metabolism, depoziteaza vitaminele si mineralele esentiale pentru eventuale utilizari, elimina toxinele din organism si ajuta la procesarea medicamentelor. Boala ficatului gras, formarea depozitelor de grasime în tesutul ficatului, poate aparea din cauza consumului excesiv de alcool, în timp ce boala ficatului gras non-alcoolic, sau BFGNA, nu are legatura cu abuzul de alcool.

Desi vitaminele nu trateaza neaparat ficatul gras, acestea pot contribui la limitarea daunelor la nivelul ficatului sau la reducerea riscului de boala a ficatului gras.

Vitamina E
Inflamatia asociata cu boala ficatului gras determina tesuturile ficatului sa devina neobisnuit de rigide si fibroase. Pe masura ce acest lucru progreseaza, ficatul poate suferi daune permanente, neputand sa-si îndeplineasca functiile, adica producerea de substante folosite în digestia alimentelor, organizarea prelucrarii globulelor rosii, depozitarea vitaminelor, construirea proteinelor si eliminarea din sistem a toxinelor, precum alcoolul si bacteriile. Vitamina E este un antioxidant, ceea ce înseamna ca aceasta ajuta la reducerea inflamatiei. Într-un studiu publicat pe 6 mai 2010, în „New England Journal of Medicine”, 84 de pacienti carora li s-au administrat zilnic 800 unitati internationale de vitamina E au prezentat o îmbunatatire a numarului de enzime din ficat si o ameliorare a inflamatiei, cu toate ca nu s-a descoperit nicio îmbunatatire a fibrozei hepatice.

Vitamina C
Vitamina C este un alt antioxidant. Un studiu din 2005 aparut în „Turkish Journal of Gastroenterology” a descoperit ca administrarea unei combinatii de vitamine C si E este un tratament bun pentru boala ficatului gras.

Niacina B3
Niacina sau vitamina B3 poate ajuta si ea în lupta cu boala ficatului gras. Aceasta contribuie la diminuarea nivelului crescut de trigliceride din sange, explica University of Massachusetts Medical School. Deoarece numarul mare de trigliceride creste riscul de boala a ficatului gras, utilizarea niacinei pentru mentinerea sub control a acestora poate aduce beneficii ficatului. Totusi, dozele ridicate de niacina necesare reducerii trigliceridelor din sange pot avea efecte secundare, cum ar fi înrosirea fetei, iar suplimentele contaminate de niacina, derivata din zorele sau gloria diminetii, pot chiar sa dauneze ficatului. Asigurati-va ca discutati cu medicul daca va intereseaza niacina sub forma de supliment alimentar.

Anghinare
Anghinarea, cunoscuta si drept Cynara scolymus, este un ciulin peren originar din sudul Europei si regiunea mediteraneana. Anghinarea are o radacina tuberoasa si muguri mari de flori. Frunzele bazale uscare sau proaspete ale plantei sunt comestibile. Întreaga planta are un miros neobisnuit si un gust intens. Extractele obtinute din frunzele plantei sunt folosite în scopuri medicinale, sub forma suplimentelor vegetale, ca adjuvant în tratamentul mai multor probleme medicale, printre care si boala ficatului gras.

Armurariu
Armurariul, membru al familiei Asteraceae, este un supliment vegetal ce poate contribui la tratamentul naturist al ficatului gras. Potrivit US National Center for Complementary and Alternative Medicine, armurariul, cunoscut si ca Silybum marianum, a fost utilizat timp de secole în tratamentul multor probleme de sanatate, mai ales ale ficatului. Armurariul este un remediu folosit mai ales pentru ficat, pe care îl ajuta sa se regenereze si sa-si formeze noi celule.

În general, boala ficatului gras poate fi tinuta sub control prin adoptarea de obiceiuri alimentare sanatoase care mentin greutatea corporala la valori scazute si controleaza trigliceridele si glicemia. Numai în cazuri rare, boala ficatului gras progreseaza pana ce devine o problema medicala grava, însa daca aveti sau banuiti ca aveti aceasta afectiune, prezentati-va la medic.