Ce trebuie să ştii despre antiviralele indicate în COVID-19

0
64

Există numeroase întrebări legate de tratamentul cu antivirale în COVID-19 şi este bine să ştii în ce situaţii se recomandă aceste medicamente, ce avantaje prezintă, dar şi ce contraindicaţii au.

Antiviralele orale sunt parte din tratamentul COVID-19. Acestea acţionează prin blocarea activităţii şi replicării noului coronavirus. Specialiştii din Ministerul Sănătăţii au oferit câteva explicaţii referitoare la tratamentul cu antivirale orale. Ceea ce este important de reţinut este că astfel de medicamente trebuie recomandat doar de medic. De asemenea, trebuie ştiut că aceste medicamente trebuie administrate cât mai repede după infectarea cu noul coronavirus, pentru a nu cauza leziuni ale organelor şi ţesuturilor. Antiviralele administrate pe cale orală sunt eficiente la toate variantele virale ale COVID-19.

Favipiravir

Acest antiviral este recomandat adulţilor cu forme uşoare sau medii de COVID-19 şi este indicat atât pacienţilor spitalizaţi, cât şi în ambulator. Favipiravirul poate reduce durata şi intensitatea simptomelor bolii. Este însă contraindicat în insuficienţă renală şi hepatică severă. Dacă, în timpul administrării acestui antiviral apar simptome precum oboseala, lipsa poftei de mâncare sau disconfortul în partea dreaptă a abdomenului, poate fi vorba de afectare hepatică indusă medicamentos, de aceea trebuie oprit tratamentul. Favipiravir prezintă risc de creştere a enzimelor hepatice şi se recomandă prudenţă şi în cazul pacienţilor cu hiperuricemie sau antecedente de gută. Favipiravir nu este indicat gravidelor sau celor care au suspiciuni de sarcină şi nici femeilor care alăptează.

COntinuarea pe clicksanatate.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.