Cimitirul Bellu este unul dintre cele mai vechi cimitire din România. Acesta a fost înființat în anul 1852 după ce baronul Barbu Bellu, la acea vreme, ministrul Cultelor și Justiției, a donat un teren de 15 ha de la marginea Capitalei către autoritățile locale. Cimitirul ascunde o mulțime de povești triste, dar de departe cea mai cutremurătoare are în prim plan familia lui Constantin Poroineanu, un mare filantrop de la începutul secolului trecut și unul din cei mai cunoscuți moșieri din țară.
În Cimitirul Bellu se află o sculptură semnată de italianul Rafaello Romanelli. Acesta este autorul a peste 300 de lucrări plastice, iar 40 dintre acestea se află în țara noastră. Constantin Poroineanu a fost cel care a dorit la cripta familiei sale un monument. Pe cine reprezintă monumentul? Cel mai probabil doi frați, Constantin și Eufrosina. Sora moșierului pe nume Eufrosina a murit la o vârstă fragedă, dar a fost foarte iubită de fratele său. Astfel, sculptorul Romanelli a descris durerea lui Constantin, care apare îngenunchiat lângă cadavru, doborât de suferință. Totuși, ce avea să trăiască Constantin Poroineanu la 6 ani de la moartea surorii avea să fie mult mai dureros și avea să-i aducă sfârșitul.
Ce a urmat a fost mai tragic
Pentru a înțelege contextul, trebuie să ne întoarcem în timp, la jumătatea anilor 1800. Constantin Poroineanu, moșier din sudul României, și-a făcut studiile la Paris. Acolo s-a îndrăgostit de o pariziancă, deși în țară era căsătorit și avea un băiat. Din iubirea lor s-a născut o fată, dar Poroineanu nu a aflat că femeia a rămas însărcinată și astfel moșierul a revenit în țară, la familia sa.
Odată ajuns pe meleagurile natale, Constantin Poroineanu și-a continuat viața și a avut grijă să-i ofere lui Sergiu Poroineanu, fiul său, o educație aleasă. Când a venit vremea, tânărul a plecat tot în Franța, la studii, călcând astfel pe urmele tatălui său.
„La Paris fiul lui Constantin Poroineanu se îndrăgosteşte şi el de o studentă pariziancă ce fusese crescută doar de mamă, tatăl părăsindu-i dinainte de naşterea ei. De data aceasta, cei doi tineri se căsătoresc la Paris şi, ulterior, fiul o aduce pe proaspăta lui soţie acasă, în România, pentru a-i cunoaşte părinţii”, a povestit Dana Roxana Nicula, director al Muzeului Romanaţiului din Caracal, potrivit adevarul.ro.
Aceasta a continuat: Doica băiatului şi-ar fi dat însă seama, punând cap la cap anumite detalii – printre care poveştile lor de viaţă, trăsăturile fizice şi de comportament etc. – că fiul şi nora lui Constantin Poroineanu sunt, de fapt – fraţi, fata fiind nimeni alta decât fiica lui Constantin Poroineanu din aventura sa de pe vremea când el fusese student la Paris.
Cei doi tineri nu au putut suporta şocul veştii și în toamna anului 1908 au decis să-și pună capăt zilelor. Mai întâi, Sergiu a împuşcat-o pe soţia sa, care se dovedise a fi sora lui, iar, apoi, s-a împuşcat şi el.
Distrus de moarte surorii și de povestea tragică a copiilor lui, Constantin Poroineanu cedează la rândul lui și la câteva zile distanță își face testamentul și se spânzură. Avea numai 65 de ani.
Cei trei sunt înhumați în Cimitirul Bellu. Există voci care susțin că tânăra sculptată pe monument nu ar fi sora Eufrosina, ci fiica lui Poroineanu de existența căreia ar fi aflat mult prea târziu. Indiferent de identitatea femeii sculptate, povestea trista a familiei Poroineanu a facut înconjurul continentului.
Averea lui Poroineanu, lăsată statului
Întrucât nu avea alți copii, Constantin Poroineanu a lăsat moştenire oraşului Caracal toată averea sa impresionantă (3.100.000 lei, din care 2.150.000 avere imobiliară, restul – pământuri). În testamentul lăsat de moșier este menţionat ca, în fiecare an, Primăria din Caracal să îi facă o colivă de sărbătoarea sfiinţilor Constantin şi Elena. Din păcate, administrația locală nu a respectat această clauză.
Cine a fost prima persoană înhumată în Bellu?
Omul politic C. A. Rosetti a fost prima persoană care a cumpărat un loc de veci în Cimitirul Bellu. În noiembrie 1859, acesta a achiziționat aici o groapă pentru fiica sa, Elena. A fost urmat de scriitorul Cezar Bolliac care, în 1860, și-a înmormântat tot în această locație soția, Aristița.