Cele 198 de milioane de lei alocate la rectificarea pentru continuarea programului Rabla, accesibile de astăzi; sunt disponibile 30.000 de prime de casare

0
56

Fondurile alocate la rectificarea bugetară pentru continuarea programului Rabla vor putea fi accesate de luni, bugetul de 198 de milioane de lei reprezentând contravaloarea a 30.000 de prime de casare. Ministrul Mediului, Gabriela Gavrilescu, a anunţat că pentru anul următor îşi doreşte ca bugetul alocat programului Rabla să se menţină la nivelul celui din acest an.

Graţiela Gavrilescu a anunţat că de luni vor fi acordate din nou tichete pentru programul Rabla, care a fost suplimentat la rectificarea bugetară cu 198 de milioane de lei.

"De luni va începe programul Rabla. Cele 30.000 de prime de casare aprobate prin rectificare vor putea fi accesate de către români. Acordăm în continuare aceeaşi primă de casare de 6.500 de lei, putem să cumulăm această sumă de casare, dacă cumpărăm o maşină hibrid primim încă 1.700 de lei, iar în cazul maşinilor cu emisii de 98 de grame la suta de kilometri bonusul este de o mie de lei", a afirmat ministrul Mediului.

"Asta înseamnă şi siguranţă în circulaţie, dar înseamnă un lucru extraordinar de important, să folosim maşini care nu poluează", a mai spus ea.

Ministrul Mediului a anunţat, totodată, că din anul 2019 programul Rabla va continua şi că ministerul de resort îşi propune ca pentru anul viitor să păstreze aceeaşi sumă,care să fie echivalentă cu 50.000 de maşini noi introduse pe piaţă.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru Mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) pentru anul 2018, rectificat, astfel că programul Rabla Clasic va fi suplimentat cu 198 milioane lei, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, ceea ce reprezintă un număr de 30.000 de prime de casare noi.