Cele mai sănătoase verdețuri:Vezi top 12

0
90

Oamenii de ştiinţă au analizat 47 de fructe şi legume pentru a stabili câte fibre, proteine, potasiu şi vitamine conţin fiecare. Astfel, s-a stabilit că pe primele 15 poziţii, cele mai sănătoase sunt verdeţurile, pe care orice persoană trebuie să le aibă în casă, deoarece reprezintă adevărate surse de sănătate. Cercetătorii au oferit fiecăreia dintre acestea un număr de puncte, în funcţie de beneficiile pe care le au pentru organismul uman.

1. Nasturelul (măcriş de baltă sau năsturaş) – Este o plantă medicinală apreciată încă din Antichitate. O poţi consuma şi sub formă de salată. Are acţiune diuretică, depurativă, expectorantă, afrodiziacă. Specialiştii i-au oferit scorul 100.

2. Varza chinezească – Varza Bok choy sau chinezească este o sursă excelentă de vitamina K, despre care se ştie că joacă un rol esenţial în sănătatea oaselor. Este foarte bună dacă îţi doreşti să slăbeşti, deoarece contribuie la o digestie sănătoasă, are un conţinut mare de fibre care asigură un tranzit intestinal sănătos şi un aport caloric redus. Foloseşte-i partea albă pentru supe, iar frunzele transformă-le în salate. Scor: 91,99.

3. Sfecla elveţiană – Sfecla elveţiană este o legumă cu frunze verzi care protejează vederea, prin conţinutul crescut de vitamina K1. Scor: 89,25.

4. Frunzele de sfeclă roşie – Sfecla este în prezent folosită doar pentru rădăcină, însă în trecut era cultivată pentru frunze. Acestea au un conţinut bogat de fibre, calciu, fier, vitaminele A şi K, dar şi de antioxidanţi care protejează celulele de toxinele asociate cu apariţia cancerului, calmează inflamaţiile şi reduc riscurile de boli cardiace, diabet şi alte boli cronice. Poţi să foloseşti frunzele de sfeclă ca să faci burrito. Umple-le cu quinoa, orez, creveţi sau pui, brânză de capră, roşii sau alte legume. Sau sotează-le în ulei de măsline cu puţin usturoi şi serveşte-le alături de muguri de pin şi coacăze. Scor: 87,08.

5. Spanacul – Este bogat în luteină, un antioxidant ce luptă împotriva miopiei pentru că ajută circulaţia sângelui la nivelul globului ocular. Poţi să îl foloseşti în salate, sandvişuri, piureuri sau sucuri de legume. Un studiu publicat în Jurnalul American de Nutriţie Clinică a arătat că o singură linguriţă de legume cu frunze verzi ajută la creşterea nivelului de luteină cu 90%. E nevoie însă de multă răbdare până să vezi unele efecte bune. Meniul cu spanac trebuie ţinut timp de câteva luni. Scor: 86,43.

6. Cicoarea – Este o plantă erbacee răspândită prin lanurile de cereale sau creşte spontan la marginea drumurilor şi este folosită din cele mai vechi timpuri pentru proprietăţile ei tămăduitoare. Era cultivată încă din Egiptul Antic şi folosită pentru tratarea bolilor hepato-biliare. În scop terapeutic se folosesc rădăcinile recoltate toamna târziu cât şi părţile aeriene recoltate în timpul înfloririi. Cicoarea este înlocuitorul tradiţional al cafelei, fiind asemănătoare la gust. Oamenii de ştiinţă i-au oferit un scor: 73,36.

7. Frunzele de salată verde

Ne place salata verde, dar putini ştiu că aceste frunze sunt o sursă excelentă de vitamine, fibre şi minerale, toate absolut necesare organismului. Frunzele de salată verde conţin vitaminele A, C, B1, B2 şi minerale precum potasiu, fier, fosfor şi molibden. În caz de dischinezie biliară şi hepatită cronică, se recomandă salată cu frunze creţe, o cură de două săptămâni, timp în care se consumă câte două, trei farfurii de salată în fiecare zi, ca aperitiv. Scor: 70,73.

8. Pătrunjelul – Pătrunjelul nu mai are nevoie de multe prezentări. Ceea ce posibil mulţi nu cunosc, sunt beneficiile acestuia pentru organism, printre care: controlează nivelul colesterolului din sânge şi oferă protecţie împotriva radicalilor liberi care cauzează cancer. Scor: 65,59

9. Salata Romaine – Are frunza crocantă şi lungă. Este o sursă excelentă de vitamina A, vitamina C, mangan şi crom, conţinând, de asemenea, fibre, vitamina B1, B2 şi anumite minerale: potasiu, fier, molibden şi fosfor. Scor: 63,48.

10. Varza – Dintre toate verdeţurile, varza calmează cel mai bine acizii din stomac, ceea ce te poate ajuta să scapi de colesterol şi să te protejeze de câteva forme de cancer. Varza conţine, de asemenea, şi o gamă specială de fitochimicale care hrănesc sistemul antioxidant al corpului. Cel mai simplu mod, aşa cum făcea mama, într-o salata cu roşii, ulei de măsline şi oţet sau zeamă de lămâie. Scor: 62,49.

11. Frunzele de nap – Napul face parte din aceeaşi familie ca şi varza kale şi broccoli, despre care ştim deja că aduce numai beneficii pentru organism. Este bogat în potasiu, fibre, vitamina C şi antioxidanţi. Chiar şi frunzele de nap sunt bune pentru dietă: au calciu şi vitamina K. Scor: 62,12.

12. Frunzele de muştar – Sunt foarte sănătoase. Au un număr foarte mic de calorii şi carbohidraţi, fiind însă foarte bogate în vitaminele A şi C, în calciu şi fier. De asemenea, este utilă în lupta împotriva cancerului prin intermediul beta-carotenului şi al antioxidanţilor. Boabele de muştar se folosesc şi pentru scăderea colesterolului. Se recomandă de 3 ori/zi câte o linguriţă de boabe de muştar auriu luate cu 30 de minute înainte de masă. Scor: 61,39.