Celule stem din plante

0
62

Mai mult decat un trend care vine si trece, stiinta celulelor stem vegetale a schimbat modul in care se folosesc extractele din plante in produsele cosmetice naturale. Formulele inglobeaza complexe extrase din astfel de celule ofera pielii beneficii superioare, spre deosebire de produsele cosmetice clasice, cu ingrediente de sinteza.  In ultimii ani am auzit tot mai des despre celulele stem si rolul pe care-l au in inlocuirea tesuturilor afectate ale organismului.

Celulele stem sunt celulele nespecializate, universale, care au capacitatea de a se transforma in orice tip de celula necesara organismului. Acestea stau la baza tuturor tesuturilor organismului, indiferent daca provin dintr-un organism uman, animal sau vegetal. Celulele stem animale si umane sunt active mai ales in faza incipienta de dezvoltare a organismului, cunoscuta si sub numele de faza embrionara. O data cu finalizarea procesului de crestere, celulele stem isi reduc numarul. La adulti, celulele stem se gasesc intr-un numar redus, plasticitatea lor fiind scazuta (capacitatea celulelor de a se multiplica).

Spre deosebire de celulele stem animale, celulele vegetale sunt active si la maturitate. Astfel, plantele utilizeaza aceste celule pentru mentinerea procesului de crestere. Celulele stem vegetale se gasesc in meristem, tesut tanar responsabil de procesul de regenerare si crestere a plantei. In functie de zona in care sunt situate, meristemele pot fi de mai multe tipuri: apicale (varfurile radacinilor, ramurilor si a tulpinii), intercalare (deasupra nodurilor cerealelor, precum graul) sau laterale (in jurul tulpinii plantei si sunt responsabile de cresterea in grosime).

Produsele cosmetice pe baza de celule stem vegetale (fructe si plante) nu folosesc celulele ca atare, amestecate in compozitie. Acestea isi pot indeplini functia de regenerare doar daca traiesc in organismul de provienienta, iar orice separare a celulelor de planta duce la moartea celulelor extrase si la pierderea substantelor active. Celulele stem vegetale reprezinta o sursa superioara din care se pot extrage substante active benefice pentru piele. Spre deosebire de extractele vegetale clasice, substanta activa extrasa din astfel de celule este mai concentrata in fitonutrienti si are un grad mai mare de puritate, beneficiile pentru piele fiind mai mari.

Fitonutrientii sunt substante antioxidante care ajuta la incetinirea procesului de imbatranire, prezente in mod natural in plante. Acesti compusi pot avea efecte benefice asupra sanatatii noastre, inclusiv asupra pielii. Polifenolii sunt o clasa de fitonutrienti cu efect antioxidant si sunt responsabili de diminuarea efectelor imbatranirii. Substantele se extrag in mediu controlat, sub atenta monitorizare pentru a pastra intacte cat mai multe dintre principiile active prezente in celula si a asigura aceeasi concentratie de substanta in fiecare produs. Extragerea compusilor din celule stem diminueaza si riscul contaminarii cu alte microorganisme.

Daca v-ati decis sa incercati un produs realizat prin tehnologia celulor stem vegetale, trebuie sa aveti in vedere faptul ca rolul acestora nu este de a inlocui celulele pielii umane. Utilizarea unor produse cosmetice care au in compozitie astfel de celule are ca scop stimularea pielii si protejarea ei prin intermediul substantelor active. Extractele din celulele stem vegetale pot avea efecte multiple, in functie de sursa din care sunt extrase. Desi se pot extrage celule stem dintr-o varietate mare de plante si fructe, exista cateva care sunt recunoscute pentru proprietatile lor deosebite.

Surse de celule stem vegetale si beneficiile pentru piele. Printre cele mai folosite surse vegetale de celule stem se numara marul elvetian, trandafirul alpin, arganul sau strugurii rosii. Marul elvetian din specia Uttwiler Spatlauber se deosebeste de alte specii prin rezistenta pe care o are la factorii agresivi din mediul inconjurator. Fructele acestuia isi pot mentine proprietatile nealterate pentru o durata de timp lunga de timp.

Celulele stem din specia de struguri Solar Vitis sunt recunoscute pentru concentratia mare de antociani, o clasa de antioxidanti prezenti in mod natural in coaja bobului. Antocianii au rolul de a proteja planta de efectul nociv al radiatiilor UV si de actiunea unor daunatori precum mucegaiurile. La nivelul pielii, antiocianii au rolul de a mentine aspectul sanatos al tenului pentru un timp mai indelungat, prin limitarea actiunii radiatiilor UVA si UVB si sustinerea sintezei normale de elastina si colagen.

Celulele stem din Argan (Argania Spinosa) ajuta la calmarea si refacerea structurii tenului predispus imperfectiunilor. Acestea sunt cunoscute pentru continutul bogat de acizi grasi esentiali cu proprietati antiinflamatoare, in special Omega 3. Acizii grasi ofera suport stratului lipidc al pielii si sunt foarte importanti pentru reglarea productiei de sebum si mentinerea tenului curat. Arganul contine si tocoferol, antioxidant puternic care contribuie la diminuarea semnelor imbatranirii pielii.

Trandafirul alpin din specia Rhododendron ferrugineum creste in Alpii Elvetieni, la altitudini de peste 1500 de metri, planta fiind recunoscuta pentru conditiile de mediu dure in care se dezvolta. In ciudat vremii uscate si rece si a radiatiilor UV ridicate, ea isi mentine frunzele vesnic verzi. Celulele stem din trandafir alpin sunt apreciate pentru substantele active benefice in reducerea efectelor radiatiilor UV si a factorilor poluanti din mediu. Extractul contribuie la refacerea barierei naturale de hidratare a pielii, calmarea inflamatiei si imbunatateste aspectul general al pielii.