Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier efectuează cercetări în privinţa unui bărbat care conducea un ansamblu rutier, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.
În data de 09 noiembrie a.c., în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean R.Moldova în vârstă de 36 de ani, care conducea un ansamblu rutier înmatriculat în R.Moldova.
La controlul de frontieră s-a constatat ca bărbatul nu deținea un permis de conducere corespunzător, respectiv este posesorul unui permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte ansamblul rutier condus.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.