Cetățean R.Moldova descoperit cu documente false in bagajele personale

0
53

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați -rutier efectuează cercetări în privinţa unui bărbat de cetățenie Republica Moldova, în bagajele căruia au fost descoperite două documente false total.

În data de 31 octombrie a.c.,în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați – rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, călătorind ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Bulgaria, un cetățean R.Moldova.

În baza analizei de risc tactice, polițistul de frontieră a solicitat lucrătorului vamal efectuarea unui control amănunțit asupra persoanei și bagajelor acesteia.

În urma controlului au fost descoperite ascunse în bagajele personale un permis de conducere și o carte de identitate cu datele de indetificare ale altei persoane, ambele cu însemnele autorităților din Bulgaria, suspecte a fi false.

S-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele  în cauză nu indeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice,  fiind false total.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că documentele nu  îi aparţin și sunt ale  unui prieten din  Bulgaria,  iar el doar i le transportă întrucăt îi sunt necesare in scopul angajării.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  fals material în înscrisuri oficiale, documentele fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.