Cetatenii Negrestiului voteaza liberalul Cristi Rusu, primul parlamentar al orasului

0
76

Material de propaganda electorala

SANSA... Pe 11 decembrie, cetatenii orasului Negresti si cei din comunele invecinate vor merge la vot si vor pune stampila pe lista PNL, dorind ca acest oras uitat de autoritati sa aiba primul parlamentar din istoria localitatii. Cristi Rusu, candidat PNL la Camera Deputatilor, are toate sansele sa-i reprezinte pe negresteni in Parlamentul Romaniei, fiind cunoscut si apreciat de oamenii din zona. In ultimii opt ani, Negrestiul a avut parlamentari care au venit pe aici doar in campanie electorala, au cerut voturile oamenilor, dupa care au uitat sa mai treaca prin oras. La fel s-a intamplat si in comunele din jur. Lucrurile s-ar putea schimba pe 11 decembrie. In situatia in care cetatenii Negrestiului si cei din comunele invecinate vor vota Partidul National Liberal, Rusu va deveni primul parlamentar provenind din acest oras, cu multe probleme sociale si economice.

Este concluzia care s-a desprins, ieri, dupa intalnirea dintre senatorul Nelu Tataru, presedintele organizatiei judetene PNL, si Cristi Rusu, candidatul liberal la Camera Deputatilor, cu presedintii de organizatii din Bacesti, Dumesti, Rafaila, Todiresti, Vulturesti si Rebricea. “Vrem si noi un parlamentar din Negresti, avem o sansa foarte mare. Uitati-va pe listele celorlalte partide, veti vedea ca orasul Negresti nu are niciun candidat pe o pozitie eligibila. PNL a demonstrat ca ii pasa de acest oras, de locuitorii de aici, de aceea vrem ca dl. Rusu sa fie primul parlamentar care provine din zona Negresti”, au spus presedintii de organizatii liberale. O prima concluzie care s-a desprins dupa discutiile de ieri, de la sediul PNL Negresti, a fost ca oamenii nu stiu inca de faptul ce vor vota pe liste, exista destula confuzie inainte de alegeri. Sunt destui cetateni in aceasta zona care cred ca vor vota pe colegii, la aceste alegeri parlamentare, cruciale pentru destinul Romaniei. “Oamenii vor sa ne voteze, cred ca este momentul pentru o schimbare. Exista un orizont de asteptare foarte mare pentru PNL, in zona, avand in vedere ca avem sansa de a avea primul parlamentar care s-a nascut si s-a format in Negresti. Am tot avut deputati care, dupa ce au fost votati si au ajuns in Parlament, nu au mai dat prin oras. Cristi Rusu va fi primul deputat provenit din Negresti”, a completat un alt presedinte de organizatie.

Senatorul Nelu Tataru are incredere in capacitatea lui Rusu de a mobiliza electoratul

“Avem mare incredere in Cristi Rusu, este un tanar politician, care a demonstrat ca este alaturi de negresteni. Printr-o mobilizare foarte buna a organizatiilor liberale, putem spune ca Negrestiul va da primul deputat liberal din istoria orasului”, a spus senatorul Nelu Tataru, presedintele PNL Vaslui. La randul sau, candidatul PNL a vorbit deschis despre ceea ce urmeaza sa se intample in ultimele zile de campanie. “Eu cred ca este nevoie de o coagulare a electoratului de dreapta, care voteaza PNL si s-a saturat de minciunile celor de la PSD. Este adevarat, exista in Negresti o stare de dezamagire fata de clasa politica, insa eu le promit ca voi face politica oamenilor de aici, odata ajuns in Parlament. Aceasta zona a avut parlamentari, care nu au facut nimic pentru oameni, iar acest lucru se va schimba, odata ce voi ajunge deputat”, a completat Rusu.