China s-a oferit să cumpere datoria suverană a El Salvadorului, țara din America Centrală care are probleme financiare majore după ce a adoptat bitcoin ca monedă oficială, relatează Markets Insider.
„China s-a oferit să ne cumpere toată datoria dar trebuie să pășim cu grijă”, a declarat vicepreședintele El Salvadorului, Felix Ulloa, într-un interviu acordat agenției Bloomberg.
„Nu vom vinde primului care licitează, va trebui să vedem condițiile”, a adăugat el. Un purtător de cuvânt al ministerului de Externe chinez a declarat însă pentru Bloomberg că nu este la curent cu planul.
Deși Ulloa a oferit puține informații cu privire la oferta chineză, declarațiile sale semnalează că țara din America Centrală caută modalități de a ameliora presiunile cauzate de obligațiunile emise și să evite intrarea în incapacitate de plată.
Tot jurnaliștii de la Markets Insider a