Obtinerea independentei, unificarea teritoriala si constituirea Romaniei moderne se leaga de trei personaje-simbol pentru progresul inregistrat la acea vreme in spatiul carpato-danubiano-pontic. Ajutati de mari personalitati culturale si politice autohtone, marii reformatori au fost in mare parte de alte nationalitati, dintre care, cel mai important, un neamt get-beget.
Principatele Romane au cunoscut o evolutie greoaie, cu un progres lent, de-a lungul istoriei. Invatamantul, legislatia si mentalitatile au ramas de tip medieval pana aproape de secolul al XIX-lea, adica cu o intarziere de aproape un veac fata de Occidentul european.
Lucrul este lesne de inteles in contextul in care spatiul carpato-danubiano-pontic a fost din cele mai vechi timpuri in calea invaziilor si jafurilor, in vecinatatea unor mari imperii expansioniste, iar mai tarziu intre mari puteri medievale, precum Polonia, Ungaria sau Imperiul Otoman, care ravneau la teritoriul ocupat de romani.
Totodata, sistemul succesiunii la tron in ambele Principate, un sistem pagubos care a aruncat tarile intr-un aproape etern razboi civil, a dus la subrezirea capacitatii de aparare a Principatelor, a franat progresul. Desele jafuri, incursiuni armate, dar si luptele pentru tron intre diferitele factiuni au facut ca viata urbana sa fie foarte slab dezvoltata. Cu toate acestea, incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, a inceput reformarea tarilor romane pe principii iluministe, moderne, stabilind premisele boom-ului din secolul al XIX-lea, veac in care, de fapt, s-a constituit statul modern roman.
Au fost numerosi factori responsabili pentru smulgerea Principatelor Romane din bezna Evului Mediu si constituirea statului modern roman. Cu toate acestea au ramas cunoscute in special cateva personaje care au contribuit decisiv la realizarea acestui proces.
Grecul care a inceput modernizarea Principatelor
In general, cand se vorbeste despre perioada domniilor fanariote, exista perceptia generala ca au fost o piedica in calea dezvoltarii statului roman. In parte da, insa in timpul fanariotilor au ajuns pe tronul Principatelor si domnitori care au inceput procesul de modernizare al Moldovei si Tarii Romanesti. De altfel, cel care a scos Principatele din bezna Evului Mediu a fost un grec si se numea Constantin Mavrocordat. Era nascut la Constantinopol in 1711 si a ajuns pentru prima data domn al Tarii Romanesti in 1730.
A fost domn de sase ori in Tara Romaneasca si de patru ori in Moldova. A avut timp pentru a-si propaga ideile iluministe, progresiste la aceea vreme in ambele Principate. Constantin era fiul lui Nicolae Mavrocordat, la randul sau domn in Principatele Romane si nepot al lui Alexandru Mavrocordat, ”Exaporitul”, mare dragoman al Portii, un rang inalt in administratia Imperiului Otoman, cu relatii care i-au permis sa-i obtina fiului tronul. Mavrocordati erau originari din insula Chios si erau bine priviti de sultanii otomani. De altfel datorita bogatiei si influentei au obtinut tronul in Principate. Au fost credinciosi Inaltei Porti, lucru care insa i-a permis lui Constantin Mavrocordat sa desfasoare o ampla activitate reformatoare. Desi grec nascut la Istambul, Constantin Mavrocordat era un erudit iluminist care a intretinut stranse legaturi cu iluministii din Transilvania si din Europa. Era un adept al sistemului austriac in administratie si pur si simplu a revolutionat societatea romaneasca.
A gasit doua tari medievale, pline de cutume vechi, cu un invatamant slab dezvoltat si total aservit Bisericii. Totodata era o lume a marilor proprietari de pamanturi care traiau aproape autarhic, domnind peste domenii cu tarani saraci si analfabeti. De altfel cea mai importanta reforma a lui Constantin Mavrocordat a fost desfintarea iobagiei. In 1746 in Tara Romaneasca si 1749 in Moldova, taranii sunt eliberati de sub jugul boieresc. Totodata, desi grec, a dat o importanta cuvenita limbii romane si i-a obligat pe functionari si preoti sa foloseasca doar limba romana. Totodata Mavrocordat a investit in educatie. A ridicat biblioteci, a facut scoli si a instituit invatamantul obligatoriu in limba romana. Totodata a contribuit la formarea unei elite intelectuale in administratie, formata in scoli din strainatate.
”Au dat de stire tuturor mazililor in toata tara, ca sa-si aduca copii la invatatura, la scoala, ca sa invete orice limba, ce i-ar fi voia, pentru ca sa se afle oameni invatati si in pamantul nostru al Moldovei, precum sunt si prin alte tari“, scria cronicarul Ion Neculce. Totodata asa cum arata istoricii a dat stralucire Academiei Domnesti de la Iasi. A initiat alte zeci si zeci de reforme administrative si fiscale. De exemplu a eliminat toate taxele medievale si le-a inlocuit cu un singur impozit. Pe scurt, Constantin Mavrocordat a pus bazele modernizarii Principatelor Romane inca din anii domniei sale.
”Domnul Unirii”, o noua elita romaneasca si primii pasi
Un alt pas important a fost facut in 1829 dupa Tratatul de la Adrianopol prin care Principatele Romane treceau sub protectia Rusiei, sau mai precis in sfera de influenta tarista ca urmare a victoriilor rusesti contra otomanilor. In aceasta perioada au fost elaborate Regulamentele Organice, practic primele constitutii moderne ale Principatelor Romane. De altfel pe baza acestor regulamente trebuiau conduse sub protectorat rusesc tarile romane. Culmea, ele au deschis de fapt calea modernizarii si favorizarea unificarii celor doua Principate. Lucru pe care in mod sigur rusii sau orice alta mare putere din zona nu si-ar fi inchipuit-o.
”Regulamentele Organice au impus o serie de inovatii esentiale in administratia publica. Un principiu calauzitor era separarea puterilor executiva, legislativa si judecatoreasca.(…) In ansamblu Regulamentele Organice au grabit modernizarea principatelor. Au consolidat caracterul predictibil al guvernarii, in special in chestiunile fiscale, oferind astfel garantii mai solide pentru investitii si contracte, conditii indispensabile progresului economic. De asemenea au incurajat unirea Moldovei cu Tara Romaneasca inzestrandu-le cu institutii politice aproape identice si oferind locuitorilor lor cetatenie comuna”, scria Hitchins Keith, in ”Scurta istorie a Romaniei”.
A urmat apoi momentul 1848, anul revolutiei, an in care au fost elaborate mai multe programe dar si proiecte de constitutie moderna a Principatelor Romane. Totodata aceasta revolutie este creatia unei noi elite romanesti, in special fii de boieri sau oameni cu stare, educata in tarile dezvoltate ale Occidentului si care au adus in Principate suflul progresului.
Acesti tineri intelectuali progresisti au fost de unul dintre cei mai importanti piloni ai Romaniei moderne. Din sanul lor s-au ridicat oameni de cultura, oameni politici si diplomati, care au contribuit rand pe rand la toate realizarile istorice din a doua jumatate a secolului XIX. Ei au fost de fapt generatia care a faurit Romania moderna. Momentul prielnic a fost anul 1859, atunci cand Principatele Romane au devenit un pion important in politica europeana. Erau statul tampon pe care multi si-l doreau impotriva expansionismului rusesc. Aceasta generatie de intelectuali ”bonjuristi”, caliti in focul revolutiei de la 1848 au speculat contextul international si au realizat aproape imposibilul adica Unirea Principatelor Romane, mai precis Tara Romaneasca si Moldova. Domnul Unirii a fost Alexandru Ioan Cuza, fost revolutionar de la 1848, din aceeasi generatie care credea in necesitatea modernizarii Romaniei.
A fost unul dintre pilonii esentiali ai recuperarii handicapului fata de lumea occidentala, prin reforme extraordinare. ”Domnia lui Cuza Voda sta sub semnul acestei nerabdatoare dorinte de a ajunge din urma Occidentul, dar efortul domnului si al sprijinitorilor sai intampina rezistenta fortelor conservatoare si a inertiilor colective. Mai grav, el sta sub semnul provizoratului, caci domnia lui Cuza este perceputa ca pasagera; tara a vrut domn strain, l-a acceptat, faute de mieux, pe cel autohton, dar n-a renuntat la vechea doleanta; in asteptarea contextului prielnic, ea ingaduie un provizorat. Sub aceasta sabie a lui Damocles, Cuza realizeaza, in sapte ani, performante ce fac din el un semanator — in sens evanghelic —al modernizarii; nu exista ogor al vietii publice in care el sa nu fi aruncat samanta innoirii, doar ca roadele nu vor fi intotdeauna insutite— ca in cunoscuta parabola — si ele vor fi culese tarziu, de altii”, scria istoricul Florin Constantiniu in ”O istorie sincera a poporului roman”. In timpul domniei lui Cuza au avut loc reforme fundamentale pentru modernizarea statului roman. In primul rand au fost reorganizate toate domeniile vietii publice.
Armata, administratia publica, invatamantul au fost modernizate. Au fost introduse principii moderne precum egalitatea in fata legii si a impozitelor. Au fost secularizate averile manastiresti, a avut loc o reforma electorala prin acordarea dreptului de vot si totodata o reforma agrara prin improprietarirea unei parti a taranimii. Totodata a fost decretat codul civil, au fost create camere de comert, Universitati si viitoarea Politehnica numita la aceea vreme Scoala de Poduri si Sosele. Nu in ultimul rand a fost promulgata legea instructiunii publice. Reforme uluitoare care au schimbat in doar cativa ani chipul principatelor. Iar aceste reforme s-au datorat atat lui Cuza dar si a colaboratorilor sai, in special Mihail Kogalniceanu. ” Cuza este una din cele mai de seama personalitati ale istoriei romanesti. Inteligent, voluntar, abil, hotarat sa mearga pana la capat, Cuza a lasat sa-i fie umbrite calitatile de o viata privata dezordonata si de o camarila de joasa calitate”, preciza Florin Constantiniu.
Nemtii care a pus bazele Romaniei Mari
Domnia lui Cuza era insa ceva temporar. O solutie de avarie pentru multi oameni politici si intelecuali romani care-si doreau un print strain, un arbitru al tumultoasei si balcanicei vieti politice romanesti. Totodata era nevoie de un print strain pentru a conferi o stabilitate fragilei unitati statale, mai ales printr-o influenta sporita in fata Marilor Puteri.
A fost ales din motive bine stiute principele Carol de Hohenzollern, un print prusac. Acesta a fost adus pe tronul Principatelor Romane, dupa ce Cuza a fost inlaturat de ”monstruoasa coalitie”. Principele Carol a fost inscaunat in anul 1866 si a fost monarhul cu cea mai lunga domnie din istoria romaneasca.
Mai precis a domnit pana in 1914. Romania a fost marcata de personalitatea acestui suveran, acceptat cu greutate dar care pana la urma a cucerit sufletul balcanic al romanilor. In timpul domniei sale, propriu-zis s-a nascut Romania moderna, incununarea eforturilor precedente. Sub sceptrul lui Carol I a fost obtinuta confirmarea unirii celor doua Principate, Moldova si Tara Romaneasca, a fost mai apoi obtinuta Independenta in urma razboiului ruso-turc din Bulgaria, conflict in care Principatele Unite au intervenit decisiv. Totodata, in 1881, Romania devenea regat, iar Carol I rege. Urmasul sau la tron si nepotul lui Carol I, regele Ferdinand a desavarsit ceea ce a inceput inaintasul sau. In urma Primului Razboi Mondial, regele Ferdinand I devine primul rege al Romaniei Mari. Totodata, este si regele in timpul mandatului caruia a fost definitivata reforma agrara si improprietarirea taranilor in Romania.