Conform spuselor premierului Dacian Ciolos – impotriva procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi, este pusa in scena „o campanie disperata”, el precizand ca ministrul Justitiei din viitorul Guvern ar trebui sa fie „independent politic”.
Intrebat cum vede lucrurile care i se intampla procurorului sef al DNA, respectiv scandalul „cucuveaua mov”, acuzatiile de plagiat si acuzatiile de prietenie cu Sebastian Ghita, Ciolos a spus ca ar fi pacat ca functionarea DNA sa fie afectata de atacuri la persoana.
„Le vad cu tristete, pentru ca doamna Kovesi este o persoana angajata in a face ca o institutie, parte a sistemului judiciar, sa functioneze. O institutie care a obtinut si obtine rezultate. O persoana pe care o vad verticala si ferma in aplicarea unor principii si a unor valori. Ar fi pacat ca functionarea unei astfel de institutii sa fie afectata de atacuri la persoana, pe care unii, probabil in disperare de cauza, le pun in scena. (…) Eu vad ceea ce mi se prezinta. Nu cunosc detaliile, nu am timp sa ma uit la televizor, dar vad o campanie disperata”, a declarat Ciolos, intr-un interviu acordat Hotnews.
Pe de alta parte, Dacian Ciolos a spus ca este important ca ministrul Justitiei din viitorul Guvern sa fie independent politic.