Tehnicianul sârb Sinişa Mihajlovici este noul antrenor al echipei Bologna, ocupanta locului 18 din campionatul Italiei. El a mai antrenat Bologna în perioada 2008/2009, relatează News.ro.
În vârstă de 49 de ani, Mihajlovici revine în Italia, unde a mai antrenat Torino, Sampdoria şi AC Milan.
La Bologna, el îl înlocuieşte pe Filippo Inzaghi, demis luni.
Sinişa Mihajlovici a fost antrenor la Sporting Lisabona, în iunie, timp de 10 zile, el fiind nevoit să plece după ce preşedintele clubului a demisionat.