CM 2014. Stadionul Maracana asediat de sute de manifestanti. Politia a intervenit cu gaze lacrimogene – FOTO

0
80

Politia din Rio de Janeiro a imprastiat ieri, cu gaze lacrimogene, circa 300 de manifestanti, adversari ai Campionatului Mondial de Fotbal desfasurat in Brazilia. Protestatarii au incercat sa treaca de un cordon de securitate pentru a se apropia de stadionul Maracana, cu scurt timp inainte de lovitura de incepere a finalei. Manifestantii protestau fata de sumele cheltuite cu organizarea campionatului, in detrimentul imbunatatirii serviciilor publice (educatie si sanatate), la o zi dupa arestarea a 19 activisti acuzati de vandalism in cursul precedentelor actiuni de protest.

Anterior, politia a facut uz de spray-uri cu piper impotriva unui grup de manifestanti care a vrut sa treaca de cordonul de politisti instalat pentru paza stadionului. Purtand pancarte pe care scria „Eliberati detinutii”, „A protesta nu este o crima”, „Spuneti-mi Neymar si ocupati-va de sanatatea mea” ori „Fuck FIFA”, manifestantii s-au strans initial in cartierul Tijuca, din apropiere de Maracana. Un numar record de 26.000 de politisti, militari si agenti ai fortelor de securitate au fost mobilizati duminica pe strazile orasului Rio de Janeiro pentru a asigura desfasurarea fara probleme a finalei Campionatului Mondial de fotbal editia 2014 dintre echipele Germaniei si Argentinei, potrivit romaniatv.net.