Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, joi, că au fost depuse patru oferte pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă. Lucrările sunt primele care se vor face, după 38 de ani, la partea rutieră a podului, anunță news.ro.
"Marţi, 08.12.2020, CNAIR a deschis ofertele pentru procedura de achiziţie publică ce are ca obiect "Realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600”", se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de CNAIR.
Astfel, până la termenul limită, au depus oferte Asocierea Construcţtii Erbaşu S.A. – Vahostav – SK A.S.; Asocierea Luconsa BM – Autoprima Serv S.R.L; SC Maristar COM SRL; Asocierea Freyrom S.A. – Procons Group S.R.L. – Metabet CF S.A.
"Podul de la Cernavodă, în lungime de 1,6 km este o parte importantă a Coridorului IV Pan-European care traversează România de la Vest la Est. Lucrările cu un grad ridicat de complexitate vor fi executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care la acest pod nu s-au mai făcut nici un fel de lucrări de reparaţii semnificative pe partea rutieră", precizează CNAIR.
Proiectul de reabilitare a podului va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile – Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Valoareaestimată a procedurii de achiziţie publică este de 81.027.397,83 lei.
Perioada de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni, iar perioada de garanţie de minim 36 de luni.
CNAIR anunţă că a iniţiat şi procedura de achiziţie publică pentru "Realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680”, cu o valoare estimata de 96.791.664,03 lei. Termenul de deschidere a ofertelor pentru acest obiectiv este 6 ianuarie.