CNAIR va executa varianta ocolitoare a orașului Mihăilești în regie proprie, după ce contractul de execuție cu compania spaniolă Copisa a fost reziliat, informează compania, potrivit Mediafax.
Decizia de reziliere a fost luată joi după ce reprezentanții Ministerului Transporturilor și CNAIR au constatat că pe șantierul variantei ocolitoare stadiul fizic a ajuns la doar 30% iar utilajele și muncitorii lipsesc, în condițiile în care lucrările ar fi trebuit să fie finalizate încă din anul 2017. Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a solicitat directorului general al CNAIR, Narcis Neaga rezilierea contractului după vizită.
Contractul pentru construcția variantei ocolitoare a localității Mihăilești, în valoare de aproximativ 31 de milioane de lei, fără TVA, a fost semnat în aprilie 2016 între CNAIR S.A și Asocierea Copisa Constructora Pirenaica S.A.- Copisa Construcții SRL.
Proiectul care are o lungime totală de 3,18 km de drum național configurat la 4 benzi, și include construcția a două intersecții tip giratoriu, care ar urma să asigure legături cu DN6 și DJ 412A.
Construcția acestui proiect, cofinanțat din POIM 2014-2020, a început în luna iulie 2016.
Reprezentanții Ministerului Transporturilor și cei ai CNAIR S.A i-au mai cerut și cu alte ocazii antreprenorului să prezinte un raport de recuperare a întârzierilor.