Coafuri potrivite pentru vremuri ploioase

0
53

Pentru a fi in ton cu realitatea zilelor noastre, m-am gandit ca ar fi mai mult decat potrivit un articol despre cum sa ne protejam parul de ploaie. Femeile de toate varstele iubesc sa-si aranjeze parul folosind metode si idei cat mai diferite. Insa coafurile depind de diversi factori care trebuie luati in considerare: timp (exista coafuri de zi si coafuri de seara), vreme (oare nu exista diferente in felul cum ne aranjam parul iarna, respectiv vara?), textura parului, etc.

Acum ca ploile s-au instalat comfortabil in viata noastra de zi cu zi, coafurile trebuie ingrijite mult mai intens pentru a evita efectele negative ale umiditatii excesive din aer. Este important de stiut ca pentru vremuri ca acestea exista coafuri specifice care ajuta parul sa faca fata ploii. Un hairstyle nepotrivit, iti poate transforma comoara cea mai de pret in trasatura cea mai regretabila a look-ului tau.       Primul sfat: cred ca stii si tu reclamele acelea cu “ploile calde de vara”, unde domnisoare vesele si fericite danseaza in ploaie cu parul liber. Sa nu faceti niciodata asta daca nu vreti sa luptati o saptamana apoi cu parul lipsit de stralucire de volum si de vitalitate. 

Pentru a evita stresul de a merge la salon de fiecare data cand simti ca parul ti s-a pleostit, alegerea potrivita pentru a-ti proteja mai bine parul este sa-l impletesti. Sunt nenumarate stiluri din care poti sa alegi: fie iti poti impleti parul in spic, sau il poti impleti simplu, in doua codite copilaresti dar foarte sexy. Impletiturile nu se demodeaza niciodata, sunt usor de facut si daca ai ghinionul sa te uzi, le poti usca imediat cu un uscator de par, fara a le desface. Orice stil de impletitura ai alege, ai grija sa se potriveasca cu forma fetei tale. 

Sfat: nu folosi fixativ sau ceara de par, aceste ingrediente vor intra in contact cu umiditatea excesiva din aer si vor face ravagii in parul tau. Pastreaza-l natural si totul va fi bine.  O alta coafura potrivita pentru aceasta perioada este cocul. Cat timp parul este la adapost, strans intr-un coc cuminte, nu va exista pericolul ca de la aerul incarcat de afara , parul sa ti se intareasca si sa devina teapan si greu de aranjat. Nu este indicat sa va lasati parul desfacut. Tineti minte: ploaia nu este un dus natural pentru par! Mai ales cand este atat de incarcata cu substante daunatoare. Cred ca se intelege de la sine ca trebuie sa renuntati la permanent sau la carlionti “artificiali”. Ploaia va face ravagii in parul tau si nu vei obtine decat un look pleostit si fara vlaga. Orice hairstyle ai alege, pastreza-l simplu si usor de manuit. Nu te complica pentru ca in final vei avea de pierdut. Un alt sfat: nu periati parul atunci cand este ud! Il veti rupe si mai tare. Folositi un pieptene cu dinti rari pentru a-l descurca.