Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti a închis pentru 6 luni Agenţia de Turism Bonjour

0
83

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti (CPCMB) a închis, marţi, pentru o perioadă de 6 luni, Agenţia de Turism Bonjour (SC Bonjour International Tour SRL) din Capitală, pentru că nu a restituit consumatorilor contravaloarea pachetelor turistice contramandate şi a continuat să vândă şi să anuleze curse.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, remis marţi AGERPRES, după 4 acţiuni de control desfăşurate în ultimele 6 luni, în urma cărora operatorul economic a fost sancţionat cu amenzi de 51.000 lei şi a fost dispusă măsura complementară de restituire a contravalorii pachetelor turistice vândute şi anulate ulterior, comisarii CPCMB au constatat neîndeplinirea, repetată, a prevederilor acesteia, potrivit Agerpres.

Continuarea pe stiriepesurse.ro