Rezultatele unei acţiuni de verificare (sweep), care a vizat 399 de magazine virtuale ale unor comercianţi cu amănuntul (care vând produse variind de la textile la produse electronice), a arătat că 148 de site-uri se bazează pe practici manipulatoare, a anunţat luni Comisia Europeană.
Executivul comunitar şi autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor din 23 de state membre, din Norvegia şi Islanda (reţeaua CPC) au publicat rezultatele unei acţiuni de verificare a site-urilor web de vânzare cu amănuntul. Verificarea s-a axat, de asemenea, pe trei tipuri specifice de practici manipulatoare despre care se constată deseori că sunt utilizate pentru a-i determina pe consumatori să facă alegeri care ar putea să nu fie în interesul lor, aşa-numitele "interfeţe înşelătoare". Printre acestea se numără: numărătoarele inverse false; interfeţele web concepute pentru a-i determina pe consumatori să facă achiziţii, să cumpere abonamente sau să aleagă alte opţiuni; precum şi informaţiile ascunse, informează Agerpres.
Ancheta a arătat că 148 de site-uri conţineau cel puţin una dintre aceste trei interfeţe înşelătoare.
"Conform verificării noastre, aproape 40% din site-urile web de cumpărături online se bazează pe practici manipulatoare menite să exploateze vulnerabilităţile consumatorilor sau să îi înşele. Acest comportament este vădit reprobabil şi contravine protecţiei consumatorilor. Astăzi, dispunem deja de instrumente obligatorii cu ajutorul cărora putem contribui la soluţionarea acestor probleme şi fac apel la autorităţile naţionale îndemnându-le să recurgă la capacităţile lor de asigurare a respectării legii pentru a lua măsuri adecvate şi pentru a combate aceste practici. În paralel, Comisia revizuieşte întreaga legislaţie privind protecţia consumatorilor pentru a se asigura că aceasta este adecvată pentru era digitală, inclusiv pentru a evalua dacă interfeţele înşelătoare fac obiectul unor supravegheri adecvate", a declarat comisarul pentru justiţie, Didier Reynders.