Guvernele tarilor din Europa de est vor avea probleme cu finantarea europeana, daca nu vor respecta statul de drept si nu vor avea o justitie independenta, avertizeaza vicepresedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic.
"Daca vreti sa cheltuiti banii contribuabililor europeni, atunci avem nevoie de garantia ca acestia sunt supravegheati asa cum trebuie in proportie de 100% – ca aveti tribunale independente, ca aveti auditori independenti si aveti o justitie independenta, care controleaza felul in care sunt cheltuiti acesti bani", a declarat vicepresedintele Sefcovic, care este si comisar european pentru Uniunea Energetica, citat de Reuters, conform Ziare.com.