Comisia Europeana cere extinderea cu sase luni a echivalentei pentru locurile de tranzactionare a actiunilor din Elvetia

0
67

Comisia Europeană (CE) propune prelungirea cu şase luni a deciziei sale prin care recunoaşte locurile de tranzacţionare din Elveţia ca fiind eligibile pentru respectarea obligaţiei de tranzacţionare pentru acţiuni prevăzute în Directiva şi în Regulamentul privind pieţele instrumentelor financiare, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, relatează agerpres.ro.

Odată adoptată, decizia de prelungire le va permite întreprinderilor şi pieţelor să funcţioneze în continuare fără sincope şi perturbări după 31 decembrie 2018. La formularea propunerii de prelungire a echivalenţei pentru locurile de tranzacţionare din Elveţia, Comisia a ţinut cont de rezultatul negocierilor Acordului privind cadrul instituţional, precum şi de decizia Consiliului Federal al Elveţiei de a lansa o consultare referitoare la acord, care se va încheia în primăvara anului 2019. În conformitate cu normele relevante, CE se consultă în prezent cu statele membre ale UE cu privire la proiectul de decizie, astfel încât acesta să poată fi adoptat şi să poată intra în vigoare înainte de expirarea, la sfârşitul anului, a actualei decizii de echivalenţă. Decizia ar urma să se aplice de la 1 ianuarie şi să expire la 30 iunie 2019.

"Datorită prelungirii temporare a echivalenţei, Elveţia ar urma să aibă suficient timp pentru a-şi finaliza consultarea internă referitoare la Acordul privind cadrul instituţional. Aceasta va asigura, totodată, continuitatea pentru administratorii de portofolii şi brokerii care realizează tranzacţii cu titluri de capital din Elveţia. Dorim ca firmele europene să poată încheia în continuare tranzacţii cu titluri de capital din Elveţia, atât la bursele din UE, cât şi la cele elveţiene. Pieţele bursiere deschise şi competitive sunt vitale pentru o economie sănătoasă, acestea furnizând surse de venit fiabile pentru investitorii în titluri de capital", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital, Valdis Dombrovskis.

Sistemul de echivalenţă al UE în domeniul legislaţiei privind serviciile financiare încurajează convergenţa în materie de reglementare la nivel internaţional şi facilitează funcţionarea unor pieţe competitive pentru unele dintre cele mai tranzacţionate acţiuni elveţiene. Acest sistem le permite traderilor şi brokerilor din UE să respecte legislaţia UE, oferindu-le, în acelaşi timp, acces la cele mai bune oferte pentru investitorii din UE. Deciziile de echivalenţă se bazează întotdeauna pe circumstanţele specifice ale ţării în cauză şi nu există niciun drept automat la echivalare. În cazul Elveţiei, criteriile de prelungire a echivalenţei sunt prevăzute în actuala decizie de echivalenţă din decembrie 2017, care stipulează că: "Atunci când decide cu privire la prelungirea aplicabilităţii prezentei decizii, Comisia ar trebui, în special, să analizeze progresele înregistrate în vederea semnării unui acord de instituire a cadrului instituţional comun menţionat".

În urma consultărilor cu statele membre şi cu condiţia ca acestea să fie de acord cu prelungirea, CE va putea adopta un act de punere în aplicare care va intra în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial, înainte de sfârşitul anului. Odată adoptat acest act, Comisia va monitoriza îndeaproape impactul măsurii de echivalenţă, ţinând seama de contextul politic mai larg şi, în special, de progresele înregistrate în vederea încheierii Acordului privind cadrul instituţional. O condiţie prealabilă pentru viitoarele prelungiri ale echivalenţei ar fi aprobarea fără rezerve, definitivă şi clară de către Consiliul Federal a acestui text, la care negociatorii UE şi cei elveţieni au ajuns după negocieri îndelungate, intense şi constructive.