Comisia Europeana solicita Romaniei sa aplice noile norme furnizarea de pensii ocupationale

0
59

Comisia a decis joi să trimită avize motivate Ciprului, Greciei, Luxemburgului, Portugaliei, României, Sloveniei, Spaniei și Suediei pentru nerespectarea obligației de a transpune normele UE privind instituțiile pentru furnizarea de pensii ocupaționale, anunță MEDIAFAX.

Directiva prevede un cadru de reglementare cuprinzător privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale. Statele membre au fost obligate să transpună directiva în legislația națională până la 13 ianuarie 2019. Cu toate acestea, Cipru, Grecia, Luxemburg, Portugalia, România, Slovenia, Spania și Suedia încă nu au comunicat Comisiei măsurile naționale necesare. Dacă măsurile de transpunere a acestei directive nu sunt notificate în termen de două luni de la avizul motivat, Comisia poate decide să trimită statele membre respective în fața Curții de Justiție a UE.

Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în octombrie, grupate pe domenii de politică, includ 64 de scrisori de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor, 39 avize motivate și 2 cazuri de trimitere în fața Curții de Justiție a UE. Totodată, Comisia închide 120 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.