În 28 iunie 2021, majoritatea membrilor ATR au urmărit cu emoţie şi îngrijorare declaraţiile reprezentantului Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) de la Cluj Napoca şi pe cele ale oficialităţilor din sistemul de sănătate. În aceste declaraţii s-a remarcat informaţia că se pregăteşte reorganizarea, prin RETROGRADAREA, a centrului de transplant de la Cluj Napoca de la rangul de Institut, la cel de secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Cluj.
Ştirea că ICUTR va deveni secţie a SJU Cluj, a făcut ca pacienţii acestei instituţii medicale, dar şi cei care se află pe lista de aşteptare pentru un transplant, să intre în panică şi să se simtă abandonaţi de cei cărora ar trebui să le pese cel mai mult de ei: conducerea Ministerului Sănătăţii.
Dorinţa unanimă a pacienţilor aflaţi pe lista de aşteptare şi în monitorizare la ICUTR, este de a beneficia în continuare de serviciile medicale din cadrul Institutului, servicii care au dat siguranţă pacientului şi au asigurat reuşita deplină în efectuarea procedurilor de transplant. Această dorinţa este susţinută de faptul că în cadrul ICUTR s-a format, în timp, o echipă medicală profesionistă, că există cadrul organizatoric şi funcţional necesare derulării unui act medical de performanţă, lucru recunoscut şi internaţional.
Nedumerirea şi îngrijorarea noastră, a pacienţilor, constă în faptul că, deşi problemele cu care se confruntă ICUTR au fost semnalate în repetate rânduri instituţiilor sistemului medical responsabile în a le rezolva, promisiunile acestora de rezolvare, lăudabile şi apreciate iniţial de noi, nu s-au concretizat, iar noi am ajuns să le privim cu scepticism.
Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) activează şi va activa pentru accesul pacienţilor la transplant şi monitorizare post transplant în condiţii de calitate şi siguranţă a serviciilor medicale, indiferent de tipul de transplant. Totdeauna am solicitat decidenţilor creşterea şi diversificarea numărului de centre de transplant şi a numărului de medici specialişti care să deservească aceste instituţii medicale. Transplantul fiind un sector de nişă, dar şi de excelenţă, în activitatea medicală, este foarte important ca atât formarea, cat şi STABILITATEA echipelor medicale să fie încurajată şi susţinută.
Încrederea noastră, a pacienţilor, în echipa medicală, ne întăreşte speranţa şi ne dă curaj în accesarea serviciilor medicale, motiv pentru care solicităm decidenţilor să ţină cont şi de punctul de vedere al pacienţilor în luarea deciziilor.
"Considerăm şi solicităm, ca prioritar:
1. Înainte de a lua decizii radicale, Ministrul Sănătăţii şi colectivul medical al ICUTR să analizeze toate problemele semnalate şi să agreeze soluţii de rezolvare în beneficiul pacientului.
2. Ministerul Sănătăţii, împreună cu Agenţia Naţională de Transplant şi şefii centrelor de transplant să elaboreze un plan de măsuri care să vizeze dezvoltarea activităţii pe toate tipurile de transplant, formarea şi specializarea de personal medical pentru activitatea de transplant, creşterea numărului de donatori (Suntem pe ultimul loc in UE la numărul de donatori/un milion de locuitori.), formarea şi dezvoltarea unei "culturi a donatorului"." – a subliniat dl. Gheorghe Tache, preşedinte ATR.
Pentru săptămâna viitoare, ATR v-a solicita o întâlnire cu Ministrul Sănătăţii pentru a discuta cele de mai sus şi alte probleme ale pacienţilor pre şi post transplant, indiferent de tipul de transplant.