Concertul de colinde al Episcopiei Hușilor – 2020

0
66

În seara zilei de sâmbătă, 19 decembrie 2020, a avut loc, în curtea Catedralei Episcopale din Huși, concertul tradițional de colinde „Bun ești, Doamne, bun!”, organizat cu binecuvântarea și în prezența Părintelui Episcop Ignatie.

Evenimentul a avut loc în aer liber și a fost organizat cu respectarea regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Au fost prezente în faţa publicului trei formaţii corale: Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, dirijat de domnul Vlad Mironescu, Corala Asociației JOYCAMPS România, dirijată de domnul Flavius Popa, Corul „Dignus est” al preoților din Episcopia Hușilor, dirijat de părintele Adrian Buimac.

Invitatele speciale ale serii au fost solistele Bianca și Ștefania Moldoveanu.

La finalul concertului, în cuvântul de binecuvântare, Părintele Episcop Ignatie a mulţumit grupurilor corale şi dirijorilor pentru spectacolul oferit și a amintit de modul în care era percepută odinioară Sărbătoarea Nașterii Domnului:

„Prin acest concert de colinde am pregustat o fărâmă din bucuria pe care ne-o oferă Dumnezeu, cu atâta îmbelșugare, an de an, de Crăciun.

Bătrânii noștri de odinioară trăiau într-o altă dimensiune evenimentul venirii Fiului lui Dumnezeu printre oameni.

Pentru cei de demult nu era numai o noapte «magică», festivă. Nu era doar un moment de bucurie al familiei, ci era ceva mai mult decât atât – fapt ce transpare din conținutul colindelor.

Pentru ei, Crăciunul era un eveniment cu care se simțeau contemporani.

De aceea auzim în colindele noastre: «Astăzi S-a născut Hristos…» sau, în condacul Nașterii auzim «Fecioara astăzi…».

Unii pot afirma că este vorba de un prezent istoric, însă este vorba de ceva mai mult.

Oamenii aveau conștiința, la modul cât se poate de concret, că ei sunt contemporani cu evenimentul Nașterii, că sunt martori ai acestuia.

Să simțim că suntem martori ai acestui eveniment, Hristos așteaptă să se nască în inima noastră!”

Totodată, Ierarhul Hușilor a amintit de faptul că concertul de colinde din acest an a fost dedicat tuturor copiilor ce s-au aflat în atenția Caravanei «Dar de Crăciun» – continuare a proiectului cu același nume ce, an de an, în această perioadă, umplea curtea Catedralei Episcopale din Huși de copiii, veniți din mai multe localități din cuprinsul Episcopiei Hușilor:

„Am dedicat acest eveniment tuturor copiilor sărmani care au fost vizitați în timpul ultimelor două săptămâni de Caravana «Dar de Crăciun».

Concertul este o încununare a acestui efort de dragoste împărtășită la 3500 de copii. Mulțumesc în mod special pentru acest proiect părintelui consilier Vladimir Beregoi și tuturor celor implicați”.

Ca în fiecare an, Părintele Episcop Ignatie a interpretat două colinde tradiționale și a răsplătit cu daruri pe toți colindătorii și pe toți copiii prezenți.

Concertul a fost transmis live pe paginile de Facebook. ––> CLICK AICI PENTRU VIDEO <––