La sfarsit de saptamana, la Scoala Gimnaziala „Dimitrie Cantemir” din municipiul Vaslui, a avut loc etapa judeteana a concursului „Educatie Rutiera – Educatie pentru Viata”, organizat de Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean.
Prin aceasta competitie s-a urmarit formarea comportamentului rutier responsabil, pe baza cunoasterii si respectarii regulilor de circulatie, pentru prevenirea producerii accidentelor de circulatie in randul elevilor din invatamantul preuniversitar.
La concurs au participat 4 unitati scolare gimnaziale si 3 unitati scolare liceale din judetul Vaslui, reprezentate de echipaje compuse din cate 2 elevi.
„Copiii au avut de parcurs patru probe, dintre care trei practice si una teoretica. Elevii de gimnaziu au participat la doua probe practice, demonstrand indemanarea in utilizarea bicicletei in poligon, precum si cunoasterea regulilor de circulatie in „parcul-scoala”. Liceenii au participat la alte doua probe: testarea cunostintelor pe linie de circulatie rutiera si proba de arbitraj in „parcul-scoala”. Concurentii au fost sustinuti de ACR – filiala Vaslui si „Generali Asigurari” care, alaturi de organizatori, le-au oferit premii constand in diplome, cupe si alte obiecte: brelocuri, veste, sepci.”a declarat Mihaela Straub.
Echipajele Scolii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” si Liceului Teoretic „Emil Racovita” din municipiul Vaslui, urmeaza sa reprezinte judetul Vaslui la faza nationala a concursului „Educatie Rutiera – Educatie pentru Viata”.
Prin astfel de activitati, politistii spera sa constientizeze atat elevii cat si cadrele didactice de necesitatea formarii inca de la o varsta frageda a unui comportament rutier responsabil.