Membri republicani şi democraţi ai Congresului american au prezentat joi un proiect de lege vizând să reafirme "angajamentul Statelor Unite în favoarea democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept" în Hong Kong, deplângând că statutul semiautonom al acestuia este "atacat de Beijing, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.
Senatori şi membri ai Camerei Reprezentanţilor susţin acest proiect intitulat "lege privind drepturile omului şi democraţia la Hong Kong", prezentat simultan în cele două camere.
Textul reafirmă "angajamentul Statelor Unite în favoarea democraţiei, drepturilor omului într-un moment în care autonomia Hong Kongului este atacată de ingerinţa guvernului chinez şi a Partidului Comunist", au acuzat parlamentarii care îl sprijină, într-un comunicat.
Deocamdată, nicio dată nu a fost stabilită pentru vot.
Duminică, pe străzile din Hong Kong au ieşit peste 1 milion de persoane care au cerut executivului local să renunţe la proiectul de lege ce ar permite extrădarea suspecţilor către China continentală, aceasta fiind cea mai importantă demonstraţie din Hong Kong după retrocedarea fostei colonii britanice către China, în 1997.
Presiunile diplomatice sunt în creştere după ce lideri precum premierul britanic Theresa May şi preşedintele american Donald Trump au reacţionat faţă de evenimentele din Hong Kong.
La rândul său, Uniunea Europeană s-a declarat îngrijorată de proiectul de reformă privind extrădarea din Hong Kong şi a cerut o consultare publică pe acest subiect.
De partea sa, China a denunţat joi ceea ce a numit ''o ingerinţă'' a Uniunii Europene în problemele din Hong Kong. ''Nicio ţară, nicio organizaţie şi niciun individ nu au dreptul de a se amesteca'' în afacerile Hong Kong-ului ''care sunt exclusiv afaceri interne chineze'', a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, Geng Shuang.
Fosta colonie britanică, revenită în 1997 sub jurisdicţia Chinei, este de zeci de ani scena unor turbulenţe politice masive, pe fondul îngrijorării generate de amestecul tot mai mare al Beijingului în afacerile sale interne.