Consiliulul Județean Vaslui a fost premiat la Gala de Excelență în Educație Parentală

0
73

Consiliul Județean Vaslui a fost evidențiat în cadrul Galei de Excelență în Educație Parentală, eveniment organizat de Asociația HoltIS și Reprezentanța UNICEF în România în cadrul Conferinței Naționale pentru Educație Parentală în România.

În cadrul galei au fost premiați cei mai activi educatori parentali, dar și personalități care au susținut și promovat educația parentală și instituții care au sprijinit dezvoltarea acestui domeniu.

Consiliul Județean Vaslui a primit Premiul și Medalia de Excelență în Educația Parentală, pentru susținerea și dezvoltarea educației parentale în școlile și grădinițele din județul Vaslui.

„Consiliul Județean Vaslui are o preocupare permanentă cu privire la educația parentală. Un model de bună practică este proiectul „Școala de face OM!”, unde beneficiare au 81 de comune din județ. Grație implementării acestui proiect, aproape 1.500 de copii au beneficiat de activităţi nonformale sau de dezvoltare a abilităților noncognitive şi au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare, iar 200 de copii care au înregistrat rezultate şcolare îmbunătăţite au beneficiat de tabere. Au fost organizate cursuri de educaţie parentală pentru 1.205 de părinţi din 93 de localităţi rurale. De asemenea, 83 de scoli au fost dotate cu videoproiectoare, iar 31 de şcoli au primit laptopuri”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.