Consumul final de energie al României va fi în creştere în următorii trei ani, cu salturi anuale de circa 2,5%, se arată în Prognoza Echilibrului Energetic, publicată de Comisia Naţională Strategie şi Prognoză (CNSP).
Astfel, în 2018, consumul total de energie al ţării este estimat la 25,2 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 3,1% faţă de anul trecut. În 2019, valoarea indicatorului va consemna o creştere de 2,5%, până la 25,8 milioane tep.
În anii 2020 şi 2021, consumul de energie va fi mai mare cu 2,5%, respectiv 2,4%.
Potrivit sursei citate, consumul populaţiei va creşte uşor, cu cel mult 0,5% anual, însă cererea în economie se va majora cu 4,4% anul acesta faţă de anul trecut şi cu 3,5% anual, până în 2021.
Resursele energetice vor cunoaşte uşoare creşteri anuale, de 0,9% în 2018 şi 2019, respectiv 0,6% în 2020 şi 0,4%, în 2021.
Dintre resursele de energie primară, cea mai mare creştere se constată la gaze naturale, care vor consemna un avans de 5,1% în acest an faţă de 2017 şi între 4,2% şi 4,9%, în următorii ani.
La energia hidro, eoliană şi fotovoltaică, creşterile sunt în jur de 3,5% pe an, în timp ce producţia de ţiţei va scădea cu până la 1% pe an. Pe de altă parte, producţia de cărbune şi cea de energie nucleară vor stagna. AGERPRES